Cu foarte mult timp în urmă, o burgheză foarte bogată s-a gândit să construiască o biserică pe cheltuiala ei. Când biserica a fost zidită, a adăugat lucrării sale evlavioase dorința nebunească de a trăi cât va dura monumentul ei. Dumnezeu i-a ascultat dorința. Au trecut mai bine de trei secole de atunci, iar femeia încă trăia; dar decrepitudinea ei ajunsese într-un asemenea grad, încât nu mai vedea, nu mai auzea, nu se mai mișca, nici măcar nu mai respira. A fost întinsă într-un cufăr mare de stejar, lângă care un preot veghea constant. În fiecare an, la aniversarea întemeierii bisericii ei, un suflu de viață reînvia această perpetuă muribundă și își recăpăta suficientă putere pentru a întreba: „Biserica mea este încă în picioare?” La răspunsul afirmativ al preotului, ea suspina trist, spunând: „Mă rog lui Dumnezeu să fie distrusă din temelii! Aș putea să mor atunci…” Și recădea în imobilitatea ei.
(Călătoria unei femei la Spitzbergen, Legendă populară culeasă de Léonie d’Aunet în Insula Falster, Danemarca)
© CCC
– La vârsta ta se merge la bal și nu la pol.
– Unul nu îl împiedică pe celălalt; dacă mă întorc, voi avea destul timp să merg la bal.
– Și dacă nu te întorci?
– Veți avea plăcerea de a spune: i-am prezis bine.
(Călătoria unei femei la Spitzbergen, cap. Prima scrisoare, p. 3-4)
© CCC
Domnul Gaimard a călătorit de două ori în jurul lumii și a luat parte la nu știu câte expediții la pol; în acea zi ne-a povestit, cu verva lui meridională și pitorească, despre naufragiul Uraniei în Insulele Falkland; i-a făcut plăcere să ne povestească în narațiunea sa toate dovezile de curaj și sânge rece date în această împrejurare de doamna Freycinet, care îl însoțea pe soțul ei, comandantul Uraniei.
Când a terminat, cineva a spus: „Săraca femeie, trebuie să fi suferit mult!”
— Ţi-e milă de ea? am întrebat; eu o invidiez!
(Călătoria unei femei la Spitzbergen, cap. Prima scrisoare, p. 1)
© CCC
În opinia mea, a relata o călătorie înseamnă a portretiza țările prin care călătorești, iar naratorul nu are dreptul să le facă de nerecunoscut.
Oh! Cât de adevărat, nu-i așa, că adevărata lumină, singura lumină este aceea pe care o avem în noi înșine!
(Scrisoare către Léonie d’Aunet)
© CCC
Simt că lumea de azi e diferită de cea din toate zilele vieţii noastre de până acum.
© CCC
Sunt atât de deprimat. Crăciunul este cel mai rău dintre toate. Sărbătorile sunt groaznice, mai rele decât duminicile. Am devenit melancolic.
© CCC
Crezi că o cunoşti. Mai aşteaptă și ai să vezi schimbarea. O voi antrena în cel mai scurt timp.
© CCC