…marea e o prezență vie și o prezență de vis. Mișcarea ei necontenită, valurile care se izbeau cu disperare de stânci și toate acele schimbări de culoare, de la verdele jadului la albastru de cobalt, nisipul, aur încins, diminețile triumfătoare de la Mamaia, Cazinoul și în centru statuia lui Ovidiu, iar la câțiva pași, pe strada Traian, dugheana bunicului, ticsită de ulcele de lut ars, opaițe, amfore, sticluțe irizate, figurine ciobite, descoperite în săpăturile străvechiului Tomis, totul era făcut să încânte, să neliniștească, să tulbure, să șlefuiască sufletul unui copil.
M-am născut la Constanța, într-o casă de pe strada Mării, și prezența mării a avut o influență deosebit de puternică asupra copilăriei mele. Despărțirea de mare, din cauza refugiului, a fost un șoc care a lăsat urme adânci. M-a urmărit nostalgia mării, dorul de mare mi-a îndurerat copilăria. Pânza de păianjen – în mare măsură autobiografică – e plină de ecourile mării, de amărăciunea acelei despărțiri. Chiar mai târziu, în fața ei, cântam marea copilăriei mele. Bunicul meu, ceasornicar, era pasionat de descoperirile care se făceau la Constanța cu prilejul săpăturilor și mi-a transmis dragostea lui pentru cioburi, ulcele, sticluțe, figurine și tot felul de obiecte din antichitate, pe care le căuta și le strângea. Tare aș fi vrut să mă joc cu ele, dar n-aveam voie decât să le mângâi sub privirea lui aspră.
În zilele noastre se pune un accent aproape exclusiv pe studierea a ceea ce s-a întâmplat şi ceea ce s-a făcut. Mâine… cel puţin o treime din toate prelegerile şi lucrările practice ar trebui să se ocupe de activitatea ştiinţifică, tehnică, artistică şi filozofică consacrată progresului, prevederii crizelor şi soluţiilor posibile la aceste probleme viitoare.
Oamenii de știință atomiști deveniseră oameni importanți. Aceasta a fost prima lor descoperire când s-au întors din laboratoarele lor în fața lumii întregi. Înainte de război trebuia să fim complet ignoranți în privința lumii și lipsiți de experiență în modurile ei de acțiune. Dar acum suntem considerați autoritățile supreme în toate subiectele posibile, de la ciorapi de nailon până la ce e mai bun pentru organizarea internațională.
(Mai strălucitor decât o mie de sori: o istorie personală a oamenilor de știință atomiști)
© CCC
…fiecare om onest care se confruntă cu un regim totalitar ar trebui să aibă curajul să comită înalta trădare.
(Mai strălucitor decât o mie de sori: o istorie personală a oamenilor de știință atomiști)
© CCC
În știință, se încearcă să se spună oamenilor, în așa fel încât să fie înțeles de toată lumea, ceva ce nimeni nu a știut până atunci. Dar în cazul poeziei este exact opusul!
(Mai strălucitor decât o mie de sori: o istorie personală a oamenilor de știință atomiști)
© CCC
Robert Jungk, unul dintre principalii futurologi ai Europei, spunea: „în zilele noastre se pune un accent aproape exclusiv pe studierea a ceea ce s-a întâmplat şi ceea ce s-a făcut. Mâine… cel puţin o treime din toate prelegerile şi lucrările practice ar trebui să se ocupe de activitatea ştiinţifică, tehnică, artistică şi filozofică consacrată progresului, prevederii crizelor şi soluţiilor posibile la aceste probleme viitoare”. Noi nu avem o literatură a viitorului utilizabilă în cadrul acestor cursuri, dar avem o literatură despre viitor, constând nu numai din marile utopii, dar şi din beletristica ştiinţifico-fantastică contemporană.
Aceasta din urmă, ca ramură a literaturii, nu se bucură de prea mult respect şi poate că merită acest dispreţ critic. Dar, dacă privim scrierile ştiinţifico-fantastice mai degrabă ca pe un fel de sociologie a viitorului decât ca literatură, ele capătă o valoare imensă ca forţă stimulatoare în formarea deprinderii de a anticipa.
Copiii noştri ar trebui să-i studieze pe Arthur C. Clarke, William Tenn, Robert Heinlein, Ray Bradbury şi Robert Sheckley nu pentru că aceşti scriitori le pot vorbi despre nave cosmice şi maşini de călătorit în timp, ci pentru că, ceea ce este mai important, ei îi pot face pe tineri să exploreze în imaginaţie hăţişul problemelor politice, sociale, psihologice şi etice care vor sta în faţa lor când vor fi adulţi.
Literatura ştiinţifico-fantastică ar trebui citită la timpul viitor.
(Șocul viitorului)
Science-fiction-ul este privit ca o ramură a literaturii având puțină considerație și poate că merită acest dispreț critic. Dar dacă îl privim mai degrabă ca un fel de sociologie a viitorului, decât ca literatură, science-fiction-ul are o valoare imensă ca o forță de antrenament al minții pentru crearea obiceiului de a anticipa.
Copiii noștri ar trebui să-i studieze pe Arthur C. Clarke, William Tenn, Robert Heinlein, Ray Bradbury și Robert Sheckley, nu pentru că acești scriitori le pot spune despre navele spațiale și mașinile timpului, ci, mai important, pentru că pot conduce mințile tinerilor spre o explorare imaginativă a junglei problemelor politice, sociale, psihologice și etice cu care se vor confrunta acești copii ca adulți.
(Șocul viitorului, 1970)
© CCC
În educație, trebuie să începem să acordăm atenție problemelor ignorate în mod obișnuit. Petrecem ore lungi încercând să predăm o varietate de cursuri despre, de exemplu, structura guvernării sau structura amoebei. Dar cât de mult efort se depune în studierea structurii vieții de zi cu zi – felul în care este alocat timpul, utilizările personale ale banilor, locurile în care să apelezi la ajutor într-o societate care explodează de complexitate? Considerăm de la sine înțeles faptul că tinerii își cunosc deja calea în cadrul structurii noastre sociale.
De fapt, majoritatea au doar o vagă imagine a modului în care este organizată lumea muncii sau a afacerilor. Majoritatea studenților nu au nici o imagine despre arhitectura economiei propriului oraș, despre modul în care funcționează birocrația locală sau despre locul unde să meargă pentru a depune o plângere împotriva unui comerciant. Majoritatea nici măcar nu înțeleg cum sunt structurate propriile școli – chiar și universitățile –, darămite cât de mult se schimbă structurile sub impactul celui de-al Treilea Val.
(Al Treilea Val, 1980)
© CCC
Prin instruirea elevilor cum să învețe, să dezvețe și să reînvețe, o nouă și puternică dimensiune poate fi adăugată educației. Psihologul Herbert Gerjuoy de la Organizația de Cercetare a Resurselor Umane o formulează simplu: „
Noua educație trebuie să învețe individul cum să clasifice și să reclasifice informațiile, cum să le evalueze veridicitatea, cum să schimbe categoriile atunci când este necesar, cum să treacă de la concret la abstract și invers, cum să privească problemele dintr-o nouă direcție — cum să învețe singur. Analfabetul de mâine nu va fi omul care nu știe să citească, ci va fi omul care nu a învățat să învețe.”
(Puterea în mișcare, 1990)
© CCC