Avea de toate si totusi nu era fericit. Pe buna dreptate: pentru ca nu stia ca este fericit. Si esenta vietii nu este sa “fii”, ci sa stii ca “esti” fericit.
A pretui iubirea pe temeiul eticii si al logicii este ca si cum ai judeca o opera de arta prin canoanele logice sau un rationament logic pe baza unor criterii etice.
Toti stiu ca legaturile de dragoste sunt guvernate de factori necontrolabili, pe care, de obicei, nici o terta persoana nu-i poate intelege. Si totusi, judeca aceste legaturi cu o duritate inumana, pe baza unor considerente exterioare, care n-au nici o tangenta cu esenta unei legaturi de dragoste.
Iubirea este o valoare absoluta, autonoma. Acest lucru este uitat de tertele persoane, atata timp cat sunt terte.
Cand vrei sa te convingi daca ai iubit cu adevarat o femeie, reciteste poeziile pe care i le-ai scris. Sunt cardiograme fara gres.
Daca valorile nu ne sunt revelate decat in stricta conexiune cu subiectivitatea noastra, relatiile ce rezulta de aici intereseaza totusi intreaga omenire.
E inutil, si chiar contradictoriu, sa pretinzi ca-ti poti judeca nepartinitor contemporanii.
Lucrurile sunt dupa felul aceluia care le are; bune pentru cine stie sa se foloseasca de ele, rele pentru acela care le da o proasta intrebuintare.
Nimic nu e mai greu decat sa judeci dintr-un punct de vedere cu totul diferit de cel din care privesti.