Natura e inferioara omului, prapastia de viata zoologica si vegetala n-atinge niciodata tensiunea vietii umane. Este un om numai cine traieste ca om, numai printre oameni.
Sub inegalitatile de tot felul, diferente de sex, de varsta, de rasa, de forta fizica, dincolo de deosebirile de inteligenta si de vointa, intre toti membrii comunitatii umane, se gaseste un caracter comun, identic, se gasesc semnele care evidentiaza calitatea omului, calitatea de a fi in acelasi moment o fiinta vie, cugetatoare, constienta. Acest caracter, marginit la acesti trei termeni esentiali, exista in fiecare om in grade diferite, dar nu poate fi suprimat din nici un om.
Cuvintele biblice ca “Dumnezeu a facut pe om dupa chipul si asemanarea sa” nu inseamna ca Dumnezeu e un om in cer, ci inseamna ca omul e un Dumnezeu pe pamant.
Nu esti mandru cand te gandesti ca zeii, obisnuiti cu lumina si vesnicia, daca s-ar cobori pe pamant n-ar putea suporta greul acestei vieti, in vreme ce tu invingi si nazuiesti spre culmi?
Cata frumusete, cata generozitate si noblete sufleteasca stau ascunse chiar si in firea celor mai umile fapturi omenesti.
Obisnuinta de a pune pe hartie gandurile si observatiile, pentru a sti unde sa le gasesti, ca sa le impiedici sa dispara in tinutul intunecat al uitarii, a fost de un mare folos multor oameni intelepti si studiosi…E cu aceasta obisnuinta ca si cu inventarul marfurilor, fara de care n-ai sti niciodata ce ai, nici ce nu ai.
Cel mai mare inamic al lucrurilor care au un pret pe lume nu sunt pacatele – caci viciile isi au si ele pretul lor -, ci deprinderea. Dusmanul de moarte al sufletului este hartuiala de fiecare zi.
Nu aflam nici un lucru care la prima infatisare sa nu ne apara ca maret si uimitor, pe care cu timpul sa nu-l privim fara prea multa mirare.
Obisnuinta face adeseori ca aceleasi lucruri sa ne placa ori sa nu ne placa, din care pricina se intampla uneori ca datinile, obiceiurile si moravurile care erau pretuite pe vremuri sa devina vrednice de dispret si, dimpotriva, cele dispretuite sa devina pretuite…; obisnuinta este in stare mai mult decat judecata sa statorniceasca lucrurile noi in mijlocul nostru si sa le alunge pe cele vechi, a caror perfectiune il amageste adeseori pe cel ce-o cauta in ele.