Poezia, in functia ei originara, de factor al culturii timpurii, se naste in joc si ca joc. Este un joc sacru, dar, in sacralitatea lui, acest joc ramane totusi fara incetare la hotarul veseliei, al glumei si al divertismentului. Despre o satisfacere constienta a nevoii de frumusete nu este inca, multa vreme, vorba. Aceasta nevoie zace inchisa necunoscuta, in trairea actului sacru, care devine cuvant in forma poetica si este resimtit ca opera miraculoasa, ca betie, ca extaz.
Poezia si progresul sunt precum doi oameni ambitiosi care se urasc reciproc cu o ura instinctiva, iar cand se intalnesc pe acelasi drum, unul dintre ei trebuie sa cedeze.
Luați un ziar.
Luați o pereche de foarfeci.
Alegeţi din ziar un articol care să aibă lungimea pe care vreţi s-o dați poeziei voastre.
Decupaţi articolul.
Tăiaţi cu grijă toate cuvintele care formează respectivul articol și puneți toate aceste cuvinte într-un săculeț.
Agitaţi-l încetişor.
Scoateţi cuvintele unul după altul, dispunîndu-le în ordinea în care le veţi extrage.
Copiaţi-le conştiincios.
Poezia vă va semăna.
Şi iată-vă un scriitor infinit de original și înzestrat cu o sensibilitate încîntătoare, deşi , se înţelege, neînţeleasă de oamenii vulgari.
(Pentru a face o poezie dadaistă)
(Manifest despre amorul slab şi amorul amar)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.