Cât mă pot descoperi eu însumi înapoi, aproape dincolo de orizontul amintirii, mă văd un copilaş stând singur într-o poiană cu flori sălbatice, la marginea unei gârle… nu e nici o poezie, nici o poză… E adevărul. Sunt singur, în fundul grădinii noastre de câteva pogoane, care mi se părea atunci uriaşă… Stau pe un mal cu flori şi mă uit în zare. Şi simt şi acum fericirea acelei singurătăţi copilăreşti plină de o mare, de o nespusă, aş zice de o mistică aşteptare. Aşteptam de atunci ceva ce aştept şi acum, ceva care să-mi împlinească un dor nehotărât, şi aşteptam cu siguranţa, atunci, că va veni… Mă simţeam, mă credeam predestinat. Mi se spunea că m-am născut cu căiţă pe cap, că voi avea noroc… Mama mă adora, surorile mă iubeau, pentru toţi eram o minune. Eram un copil de cel mult trei ani, stam copăcel între flori de in sălbatic, cu un cer albastru deasupra, cu un şir de munţi albaştri în fund, visam cu ochii deschişi la soartă şi eram fericit de aşteptare. Ce aşteptam ? Îngeri, pe Dumnezeu şi pe Sfântul Petre, pe Sfânta Duminică din basmele cu care mi-era capul împuiat ? Era, desigur, în acel copilaş cârlionţat o copie, ceva împrumutat şi de la Făt-Frumos din poveste, aur, arme, cai, tărâmuri de dincolo. Dar era de atunci în mine o siguranţă că are să mi se izbândească un vis pe care nu-l formulam şi pe care nu l-am formulat niciodată.
(Confesiunea unui scriitor și medic)
Ca un fruct atârnat sub umbra frunzișului,
Destinul meu s-a format în desișul pădurilor.
Am crescut învăluit de căldura sălbatică,
Și vântul care destrăma țesătura umbroasă
Mi-a dezvăluit cerul pentru prima dată.
Grația divină m-a înconjurat din copilărie;
Ochii mei de copil iubeau pădurile,
Și pașii mei de copil au urmat tăcerea
Care m-a purtat departe în umbre și secrete.
(Glaucus, fragment)
© CCC
Deşi m-am născut la Bucureşti, perioada copilăriei la moşia de la Pometeşti şi Adâncata a fost cea mai fericită. Eram copil de vreo şapte ani, dar nu voi uita niciodată grămezile de prune ce se strângeau sub fiece pom şi ce mergeau crescând, că băieţii şi fetele veneau mereu cu postăvile încărcate, şi părea că prunăria n-o să se sfârşească de cules, fiindcă da în anul acela roade îndoite. De sărbătorile Paştilor toată familia se aduna sub acelaşi scump cămin.
Copilaria este o lume de miracole si de uimire a creatiei scaldate in lumina, iesind din intuneric, nespus de noua si proaspata si uluitoare.
Visăm să călătorim prin univers; dar oare universul nu se află în noi?
(Polen)
© CCC
M-am născut la Constanța, într-o casă de pe strada Mării, și prezența mării a avut o influență deosebit de puternică asupra copilăriei mele. Despărțirea de mare, din cauza refugiului, a fost un șoc care a lăsat urme adânci. M-a urmărit nostalgia mării, dorul de mare mi-a îndurerat copilăria. Pânza de păianjen - în mare măsură autobiografică - e plină de ecourile mării, de amărăciunea acelei despărțiri. Chiar mai târziu, în fața ei, cântam marea copilăriei mele. Bunicul meu, ceasornicar, era pasionat de descoperirile care se făceau la Constanța cu prilejul săpăturilor și mi-a transmis dragostea lui pentru cioburi, ulcele, sticluțe, figurine și tot felul de obiecte din antichitate, pe care le căuta și le strângea. Tare aș fi vrut să mă joc cu ele, dar n-aveam voie decât să le mângâi sub privirea lui aspră.
Pentru a cunoaste bine un adevar, trebuie sa-l fi combatut mai intai.
© CCC
Poezia este pentru sentimente ceea ce este filosofia pentru idei.
© CCC
Absolutul, tot ceea ce tine de absolut, trebuie in mod obligatoriu să fie alungat din lume şi abandonat. In această lume, cu aceasta lume trebuie sa traim.
(Caiete de studii filozofice)
© CCC
Copilaria nu dispare niciodata din noi; ea constituie izvorul permanent din care decurg toate meandrele vietii noastre.
Copilăria este o maladie de care scapi pe măsura ce creşti.
Cu cat ne simtim mai pacatosi, cu atat suntem mai crestini.
(Fragmente inedite)
© CCC
Numai slăbiciunea corpurilor noastre și a legaturii cu noi înșine ne împiedică să ne vedem într-o lume de basm.
(Enciclopedie)
© CCC
Copilăria mea s-a desfăşurat într-o atmosferă de linişte, de bună stare şi chiar de euforia unei vieţi patriarhale. Deşi era vremea tramvaielor cu cai, iar felinarele cu gaz aerian erau aprinse la căderea serii de un personaj umil, totdeauna binevenit, iar gardistul (poliţistul) trecea noaptea pe lângă case şi fluiera ca să ne dea de veste că totul este în ordine, mă simţeam foarte în largul meu.
(Convorbiri în cumpănă de Alexandru Deșliu)
Dacă zaresti un uriaş, priveste mai intai poziţia soarelui şi vezi dacă uriasul nu este umbra unui pigmeu.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.