Citate despre Copilarie

Cât mă pot descoperi eu însumi înapoi, aproape dincolo de orizontul amintirii, mă văd un copilaș stând singur într‐o poiană cu flori sălbatice, la marginea unei gârle... Stau pe un mal cu flori și mă uit în zare. Simt și acum fericirea acelei singurătăți copilărești plină de o mare, de o nespusă, de o mistică așteptare. Așteptam de atunci ceva ce aștept și acum... Mă simțeam, mă credeam predestinat... ce așteptam? Îngeri, pe Dumnezeu, pe Sfântul Petre...? (Confesiunea unui scriitor și medic)

Cât mă pot descoperi eu însumi înapoi, aproape dincolo de orizontul amintirii, mă văd un copilaş stând singur într-o poiană cu flori sălbatice, la marginea unei gârle… nu e nici o poezie, nici o poză… E adevărul. Sunt singur, în fundul grădinii noastre de câteva pogoane, care mi se părea atunci uriaşă… Stau pe un mal cu flori şi mă uit în zare. Şi simt şi acum fericirea acelei singurătăţi copilăreşti plină de o mare, de o nespusă, aş zice de o mistică aşteptare. Aşteptam de atunci ceva ce aştept şi acum, ceva care să-mi împlinească un dor nehotărât, şi aşteptam cu siguranţa, atunci, că va veni… Mă simţeam, mă credeam predestinat. Mi se spunea că m-am născut cu căiţă pe cap, că voi avea noroc… Mama mă adora, surorile mă iubeau, pentru toţi eram o minune. Eram un copil de cel mult trei ani, stam copăcel între flori de in sălbatic, cu un cer albastru deasupra, cu un şir de munţi albaştri în fund, visam cu ochii deschişi la soartă şi eram fericit de aşteptare. Ce aşteptam ? Îngeri, pe Dumnezeu şi pe Sfântul Petre, pe Sfânta Duminică din basmele cu care mi-era capul împuiat ? Era, desigur, în acel copilaş cârlionţat o copie, ceva împrumutat şi de la Făt-Frumos din poveste, aur, arme, cai, tărâmuri de dincolo. Dar era de atunci în mine o siguranţă că are să mi se izbândească un vis pe care nu-l formulam şi pe care nu l-am formulat niciodată. (Confesiunea unui scriitor și medic)

Acest stil de discretie, aceasta tentatie de a ridica ziduri in jurul vietii tale interioare.

Adevăratul curaj este cel fără speranţă.

Eu am de ce s-o admir pe mama, nu doar pe intelectuala care a fost, dar si pe eroina care a devenit in inchisoare, refuzand cu pretul vietii sa dea Securitatii armele (o scrisoare catre mine) pentru a ma santaja. Atunci si acolo, mama m-a nascut a doua oara. Dupa ce-mi daduse viata, mi-a dat si libertatea sa ma comport dupa firea mea, fara a avea de ales intre sinucidere sau a deveni unealta "lor".

Copilaria este o lume de miracole si de uimire a creatiei scaldate in lumina, iesind din intuneric, nespus de noua si proaspata si uluitoare.

Copilaria e o traire de vis edenic, de dulce confuzie intre real si imaginar... joc si capricii, tristete si bucurie, naivitate si precocitati stingheritoare, pitorescul limbajului, absenta de protocol ipocrit, instincte sadite vartos, dar in germen, si mai ales nevoia de imaginatie integrala si nebanuite resurse de omenie... treapta de nelipsit in ordinea candorii universale... Copilaria exprima candoarea omului in starea incipienta, cand egoismul produs de societate inca n-a rasarit.

Copilaria nu dispare niciodata din noi; ea constituie izvorul permanent din care decurg toate meandrele vietii noastre.

Deşi m-am născut la Bucureşti, perioada copilăriei la moşia de la Pometeşti şi Adâncata a fost cea mai fericită. Eram copil de vreo şapte ani, dar nu voi uita niciodată grămezile de prune ce se strângeau sub fiece pom şi ce mergeau crescând, că băieţii şi fetele veneau mereu cu postăvile încărcate, şi părea că prunăria n-o să se sfârşească de cules, fiindcă da în anul acela roade îndoite. De sărbătorile Paştilor toată familia se aduna sub acelaşi scump cămin.

Sînt bolnav de amintirea copilăriei. Visez pîcla umedă a serilor de Aprilie, Şi ulmul aşezat pe vine să se încălzească La focul zorilor. (Spovedania unui huligan)

Sfanta virtute a copilariei, scanteia pura a bunatatii, cat de odihnitoare e lumina ta! Cat de intunecata ar fi lumea fara ochii copiilor.

Bunicul şi casa şi grădinile lui constituiau cea mai mare bucurie a copilăriei mele, iar acum amintirile mi le aduc în suflet ca pe o oază de linişte şi frumusete paradisiacă.

M-am născut la Constanța, într-o casă de pe strada Mării, și prezența mării a avut o influență deosebit de puternică asupra copilăriei mele. Despărțirea de mare, din cauza refugiului, a fost un șoc care a lăsat urme adânci. M-a urmărit nostalgia mării, dorul de mare mi-a îndurerat copilăria. Pânza de păianjen - în mare măsură autobiografică - e plină de ecourile mării, de amărăciunea acelei despărțiri. Chiar mai târziu, în fața ei, cântam marea copilăriei mele. Bunicul meu, ceasornicar, era pasionat de descoperirile care se făceau la Constanța cu prilejul săpăturilor și mi-a transmis dragostea lui pentru cioburi, ulcele, sticluțe, figurine și tot felul de obiecte din antichitate, pe care le căuta și le strângea. Tare aș fi vrut să mă joc cu ele, dar n-aveam voie decât să le mângâi sub privirea lui aspră.

Mirajul copilăriei - un clișeu vechi, pe care-l derulăm, destul de șters și uzat, dar care ne produce atâta încântare! O, de ce nu mai putem privi lumea cu ochii de atunci? (Fresce interioare)

A inteles copilaria ca locul ei e acolo unde toate-s inchinate ei; si jocurile si lacrimile si rasul. Si-a mai inteles copilaria mea c-am parasit-o demult. Dar m-am departat de ea fara sa vreau, cu lacrimi amare pentru amandoua. Caci o iubeam cand plecasem de langa ea, ma agatam de ea cu deznadejde, sa mai intarzii putin clipa cand viata va depana si pentru mine un ghem, sa ma traga cu de-a sila pe locul unde domnese viata cu ascunzisurile ei adanci, din care arunca oamenilor si bune si rele. Si clipele au trecut. De data asta, ca si in alte dati, viata si-a sapat vointa cu cruzime si fara sovairi. M-a tarat dupa ea... si copilaria a ramas pe loc, indurerata, cu lacrimi in ochi si manuta indreptata cu ura spre destin. (Însemnările mele)

Tata mi se părea un uriaș din toate punctele de vedere. (La apa Vavilonului)

Copilăria înseamnă să crezi că, odată cu pomul de Crăciun şi trei fulgi de zapadă, s-a schimbat întregul pământ. (André Laurendeau, Călătorii în țara copilăriei) (André Laurendeau, 21 mar. 1912 – 1 iun. 1968, romancier, dramaturg, eseist, jurnalist si om politic canadian) © CCC

Aveam dreptul să scriu literatură, să iau loc în fotoliul cititorului, ce-mi păruse altădată impunător ca un tron. (Jurnal esențial)

Ne rămâne întotdeauna ceva din copilărie, întotdeauna… (Zile în copaci) © CCC

În rău, specia umană ne va surprinde mereu.