Cât mă pot descoperi eu însumi înapoi, aproape dincolo de orizontul amintirii, mă văd un copilaș stând singur într‐o poiană cu flori sălbatice, la marginea unei gârle… Stau pe un mal cu flori și mă uit în zare. Simt și acum fericirea acelei singurătăți copilărești plină de o mare, de o nespusă, de o mistică așteptare. Așteptam de atunci ceva ce aștept și acum… Mă simțeam, mă credeam predestinat… ce așteptam? Îngeri, pe Dumnezeu, pe Sfântul Petre…?

(Confesiunea unui scriitor și medic)

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.