„De ce”-urile sunt simultan farmecul si poticneala mintii. Ele semnaleaza inocenta curiozitate a unei specii febrile, in perpetua expansiune intelectuala, dar si stupoarea paralizanta a interogatiei gratuite. „De ce” – intreaba si desteptii si prostii. „Prostii” produc ceea ce se numeste „de ce”-ul castrator, adica o intrebare careia nu i se poate raspunde si care blocheaza orice infaptuire eficienta: nu exista solutie, dar se suspenda si bruma de solutie anterioara intrebarii. E ca si cum ai spune: nu ma urc in lift pana nu inteleg cum functioneaza. S-ar putea sa urci toata viata pe scari.