Citate despre Desavarsire

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci. Te urmăream de-a lungul molatecii poteci, Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi. Nu te-ai uitat o dată înapoi!   Ţi-as fi făcut un semn, după plecare, Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?   Voiam să pleci, voiam şi să rămâi. Ai ascultat de gândul ce-l dintâi. Nu te oprise gândul fără glas. De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

Lucrurile vietii sunt sfinte. Viata e zidita, pardosita si invelita cu frumuseti.

Prin dorinta de a-si indeplini visurile din tinerete, se manifesta vesnicul proces de maturizare a omului.

Daca te-ai nascut, cum zici tu, cu talent, du-te drept la el si nu asculta sfatul care te abate de la matca.

Niciodata si nimic nu este prea tarziu.

Va veni, va veni cu siguranta vremea aceea a desavarsirii, cand omul, cu cat va fi mai incredintat in mintea lui de apropierea unui viitor mai bun, cu atat mai putin va avea nevoie sa-si caute in acest viitor motivele actiunilor sale; atunci el va faptui binele pentru bine, si nu pentru ca nu stiu ce arbitrare rasplati sunt stabilite, care si-au avut alta data rostul unic sa-i fixeze si sa-i intareasca privirea sovaitoare spre a putea descoperi rasplatile intrinseci, mai bune, ale binelui.

Omul e ceva nedesavarsit, care tinde necontenit spre ceva mai bun si mai mare decat el insusi.

Perfectiunea nu poate fi atinsa niciodata, ramanand vesnic o treapta mai sus, pe care oricat te vei fi inaltat, vei avea inca sa o urci, tot mai neconsolat si mai fara speranta…iata adevaratul calvar.

Aproape intotdeauna poti nazui sa ajungi pe felurite cai la culmile desavarsirii.

Desavarsirea este scopul suprem si inaccesibil omului; actiunea infinita de a se desavarsi este menirea sa.

Nu exista rai, dar trebuie sa ne straduim a merita sa existe unul.

In iubire, totul se schimba, toate devin insemnate: dintr-un nimic se naste un colos.

De la intentie la realizare e de parcurs obstacolul imens al posibilitatii.

Pare-se ca perfectiunea e atinsa nu atunci cand nu mai este nimic de adaugat, ci cand nu mai este nimic de inlaturat.

E destul sa vrei hotarat un lucru, pentru ca o evolutie sa se petreaca.

Intaia grava preocupare este sa cauti perfectiunea, pe care n-ai s-o ajungi, desigur, niciodata, dar pe care trebuie sa o urmaresti neintrerupt cat iti dureaza firul, cu tenacitatea paianjenului nemiscat in mijlocul panopliei lui de matase.

Un om intreg nu-si poate face gesturile pe jumatate.

O singura rugaciune am: “Doamne, sa nu ma lasi niciodata sa fiu multumit de mine insumi!”

Omul trebuie inteles ca un element de evolutie. Sa nu ne intrebam ce este cineva. Sa ne intrebam ce devine?

Nici un mestesug nu este mai frumos si mai bogat, mai dureros si mai gingas totodata, ca mestesugul fericit si blestemat al cuvantului.