Citate despre Geniu

Geniul este prin esenta creator, el poarta pecetea individului care il poseda. Natura, care a facut ca nici macar doua frunze sa nu semene una cu alta, vrea ca sufletele sa se deosebeasca si mai mult intre ele, iar imitatia este un fel de moarte, deoarece il lipseste pe cel care imita de existenta lui proprie.

Ziarul nu este numai o stire, telegrama, articol de fond, reportaj, numai politica si informatie... Ziarul e o stare sufleteasca.

Geniul este o indelunga rabdare.

Geniul este capacitatea infinita de a te stradui.

Genialitatea este capacitatea de a realiza ce ai in minte.

Cine osteneste prea devreme pare sa consimta la disparitia lui.

Nici un mestesug nu este mai frumos si mai bogat, mai dureros si mai gingas totodata, ca mestesugul fericit si blestemat al cuvantului.

E destul sa vrei hotarat un lucru, pentru ca o evolutie sa se petreaca.

Geniul e poate fata de talent ceea ce e instinctul fata de ratiune.

Geniul are acel ceva frumos care il face sa semene cu toata lumea si, in acelasi timp, nimeni sa nu ii semene. (Preotul de tara) © CCC

Fata de un geniu, publicul este un orologiu care ramane in urma.

Geniul este farul. Dumnezeu este steaua. (Lucruri vazute) © CCC

Ca sa fii respectat, incepe prin a te respecta tu insuti.

Asa, tinere, nu te-nfricosa de viata! Cauta sa descoperi adevaratele vopseli ale sufletului tau si mazgaleste lumea cu ele. Nu imprumuta paleta, tonurile si pensulele de la nimeni!

Pedepsirea geniului sporeste faima sa.

Chesterton este un geniu colosal, iar lumea nu îi este îndeajuns de recunoscătoare.

Lucrurile vietii sunt sfinte. Viata e zidita, pardosita si invelita cu frumuseti.

Unii oameni vad ca si cum ar avea ochii in varful unei prajini, foarte departe de creierul lor.

A-nceput un greiere Casa s-o cutreiere. Şuieră Şi fluieră Şi să dormi nu te mai lasă; Parc-ar fi la el acasă. Ducă-se în altă aia, Că mi-a luat-o el odaia Şi mă bate la ureche Struna lui de sîrmă veche. De-o mai fi cum a-nceput, Îmi iau traista şi mă mut. Ai văzut neruşinare ? Sîmbăta, amiaza mare, Fără nici-o-nştiinţare, A venit, s-a instalat Şi s-a pus şi pe cîntat. Eu ca omul aşezat, Nu pun mîna pe pian Decît rar, din an în an, Pe oboi sau clavecin: Să nu supăr pe vecin - Dar şi-atuncea cu măsură Şi cu degetul la gură, Cînt vreo polkă sau vreo horă, Pîn' la anumită oră. Nepoftitului din casă Prea puţin de noi îi pasă. Îl tot caut în zadar Şi nu dau de lăutar. Dintr-un dring cu limba frîntă, El s-a pus pe chef şi cîntă, Undeva, printr-un ungher, La umbrelă, la cuier; Îl aud de peste tot, Şi din podini şi din pod Şi nu mă pricep cum face Că-l aud şi-atunci cînd tace. De cinci ori am aţipit Şi de cinci ori m-a trezit Oaspele afurisit. Mă frămînt, ascult, aştept Cu duşmanul să dau piept, Dar el, molcom şi huihai, Dă din cobză şi din nai; Ori că zgîrie pe scripcă, Ori că rîcîie o şipcă, Cîteodată pare, parcă, Pe sticlete că-l încearcă Sau că-ncinge pe departe Pila-n ciob de sticle sparte, C-are multe şi destule Şi gîtleje, dar şi scule. Şi...atunci? Am luat în gură Apă, şi cu-o stropitură L-am scos dintr-o crăpătură. Nimerisem, subt perdea, Într-un colţ de duşumea, Îl văzui, se scutura, Şi nu mai putea cînta. Udă, leoarcă, răguşită, Vocea-i moale e scîncită, Şi caricatura bearcă A uitat să mai şi meargă, Mi se face, însă milă de făptura lui umilă. Suferinţele mă dor. Eram gata să-l omor. Să-l omor că de ce cîntă? Gîndul asta mă-nspăimîntă. Ştie, oare, oarecine, Viaţa lui de unde vine? Tot ce poate, orişiunde, E să cînte ghersuri ciunte, Şi cîtu-i de mititel Numai gura e de el. Ca o trîmbiţă - şi nu zici C-are-n guşe zece muzici? Ştie-atîtea. vai, săracul, A cînta, - ca pitpalacul, Şi -are dreptul ticălos Să nu cînte nici frumos. Graiul lui e de-aşa fel Că-l pricep ai lui şi el. I-am prins trupul de un dram Şi i-am dat drumul pe geam, Şi-auzindu-l iar, de jos, I-am urat: -" Mergi sănătos !" (Greierele, vol. Versuri, 1980) Greierele, recită Leopoldina Bălănuță