În jurul eroului, totul devine tragedie, în jurul semizeului, totul, dramă satirică, iar în jurul lui Dumnezeu, totul devine – ce? Poate că “lume?”
(Dincolo de bine și de rău, 1886)
Ai avut o mare bucurie pentru ceva? Ia-ţi adio! Ea nu revine a doua oară.
Tot astfel a trebuit sa gandesc si despre parintii mei. Ei spun ca eu sunt copilul lor si ca as fi ca ei. Dar chiar daca trebuie sa ii iubesc sunt pentru ei un om strain pe care nu-l pot intelege. Si ceea ce este esential la mine si poate fi tocmai esenta sufletului meu, ei considera ca e neimportant si atribuie acest ceva tineretii sau toanelor mele. Si cu toate acestea tin la mine si mi-ar face cu draga inima tot binele din lume. Un tata ii poate da copilului sau nasul si ochii si chiar si mintea drept mostenire, dar nu si sufletul. Acesta e nou odata cu fiecare om.
Fiecare om isi are sufietul lui, pe care nu poate sa-l amestece cu altul. Doi oameni se pot indrepta unul catre celalalt, pot vorbi unul cu altul si pot fi foarte apropiati. Dar sufletele lor sunt ca niste flori, fiecare a prins radacini in locul lui si nici unul nu poate veni la celalalt, altminteri ar trebui sa-si paraseasca radacina si asta nu poate s-o faca. Florile isi imprastie mireasma si samanta pentru ca doresc foarte mult sa fie impreuna; dar floarea nu poate face nimic pentru ca samanta sa ajunga la locul potrivit, acest lucru il face vantul, iar acesta vine si pleaca mereu cum si cand ii e voia.
Dacă din bunurile tale trecătoare ai pierdut
Și în cămara ta mică
Doar două pâini ți-au mai rămas,
Vinde una și cu banii primiți,
Cumpără zambile pentru a-ți hrăni sufletul.
© CCC
Iubirea este o stare în care omul vede lucrurile exact așa cum nu sunt.
Un popor nu este decat ocolul pe care il face natura pentru a ajunge la sase-sapte oameni mari.
Omul este o frânghie întinsă între animal şi supraom, o frânghie deasupra unei prăpăstii.
(Așa grăit-a Zarathustra, 1883-1885)
Toamna desfrunzită a sufletelor voastre
îmi place s-o luminez în amurguri.
(Spovedania unui huligan)
Avem arta pentru ca realitatea să nu ne ucidă.
Animus facit nobilem, cui ex quacumque condicione supra Fortunam licet surgere.
Un suflet nobil se ridică, în orice împrejurare, deasupra destinului.
(Singur sufletul înnobilează omul; el poate, în orice împrejurare, să se ridice deasupra destinului.)
(Seneca, Epistulae, XLIV)
© CCC