Citate de Friedrich Nietzsche

Acordam cu atat mai multa valoare lucrurilor, cu cat dorinta noastra de a le avea creste: daca ,,valorile morale" au ajuns sa fie cele mai inalte valori, aceasta dovedeste ca idealul moral a ramas si cel mai neimplinit.

Lumea in care patrundem, nascandu-ne, este cruda si crunta si totodata de o frumusete dumnezeiasca. Sa credem ca predomina lipsa de sens sau sensul este o chestiune de temperament. Daca lipsa de sens ar prevala in mod absolut, ar disparea tot mai mult, pe masura evolutiei, caracteristica vietii de a fi plina de sens. Dar nu acesta este - sau nu-mi pare mie ca este - cazul. Probabil ca, asa ca in toate problemele metafizice, ambele sunt adevarate: viata este sens si nonsens sau are sens si nonsens. Nutresc speranta anxioasa ca sensul va fi preponderent si va castiga batalia.

Ai încredere în noi. Noi nu suntem bolnavi, suntem sănătoşi. Lumea este cea bolnavă - bolnavă de chimie şi eficienţă, de umilinţă şi bună-credință. (Fericire insuportabilă) © CCC

Imaginează-ţi ce plictisitoare ar fi viaţa dacă toţi am fi la fel. Ideea mea despre o lume perfectă este aceea în care apreciem diferenţele dintre noi: scund, înalt; democrat, republican; albi sau negri – o lume în care toţi suntem egali, dar cu siguranţă nu suntem la fel.

Lumea este un trandafir; miroase-l și mergi mai departe, către prietenii tăi. Proverb persan

Simt că lumea de azi e diferită de cea din toate zilele vieţii noastre de până acum. © CCC

Fără îndoială, această lume poate amuza pe observatorul care are pe lângă o mare fineţe de spirit, o mare indiferenţă în suflet.

Cata luciditate, atata drama.

Desigur, trebuie să luăm lumea așa cum este, pentru că dacă nu este în puterea noastră să o schimbăm după voia noastră, putem trăi în ea privindu-o dintr-un unghi diferit, schimbându-ne atitudinea față de ea. © CCC

Lumea e plină de locuri în care aș vrea să mă întorc. (Un bun soldat. Povestea unei pasiuni) © CCC

Fiecare suflet este pentru alt suflet o lume ascunsa.

Omul este o frânghie întinsă între animal şi supraom, o frânghie deasupra unei prăpăstii. (Așa grăit-a Zarathustra, 1883-1885)

Lumea aceasta este cea mai bună dintre lumile posibile. (Teodiceea) Gottfried Leibniz Teză deistă apologetică, enunțată de Leibniz în „Thaeodicaea”, pe care Voltaire a răstălmăcit-o ironic în „Candide”. In singura carte publicata in timpul vietii, Teodiceea (1710), Leibniz incerca sa impace bunatatea lui Dumnezeu cu existenta raului in lume, afirmand ca numai Dumnezeu este perfect si ca lumea existenta este “cea mai buna dintre lumile posibile”. Aceasta conceptie a fost ironizata de Voltaire in faimosul sau roman comico-satiric Candide sau Optimismul. Leibniz credea că, în bunătatea lui, Dumnezeu nu putea dori sa creeze o lume rea. Cu toate acestea, Dumnezeu actioneaza pe baza rațiunii și, prin urmare, nu putea crea o lume contradictorie. Aceasta ar fi fost contradictorie daca Dumnezeu ar fi creat o lume perfecta (lumea ar fi fost un nou Dumnezeu). Dintre toate lumile posibile, adica non-contradictorii, a creat-o pe cea mai buna (și aceasta nu este perfecta). Exista o infinitate de lumi posibile care, in functie de gradul lor de perfectiune, ar putea accede la existenta. Dar in conformitate cu principiul idealului, Dumnezeu a creat unica lume existenta, implicit pe cea mai buna dintre toate lumile posibile. Spre deosebire de celelalte lumi, aceasta detine cel mai inalt grad de adecvare intrinseca: “In acest fel se obtine cea mai mare diversitate posibila care, cu toate acestea, merge mana in mana cu cea mai mare ordine posibila, adica se atinge atata perfectiune pe cat este posibil.” Dumnezeu este supremul arhitect si creeaza, fara indoiala, cea mai buna dintre lumile posibile, adica alege acea combinatie de posibilitati care sunt in stare sa coexiste (“composibile”) si in cadrul careia sa se atinga totusi cea mai inalta treapta a perfectiunii.

***

Candide (titlul complet, Candide sau Optimismul) este o poveste filosofică a lui Voltaire, apăruta la Geneva, în ianuarie 1759. Lucrarea a fost reeditata de douăzeci de ori pe durata vieții autorului (de peste cincizeci de ori pana in prezent), devenind unul dintre cele mai mari succese literare franceze. Aceasta lucrare se inscrie intr-o importanta dezbatere a secolului al XVIII-lea, asupra  fatalismului și existenței răului. Cu mult timp în urmă, Voltaire se opusese cu înverșunare ideilor filosofului Gottfried Leibniz pe tema lui Dumnezeu, "principiului rațiunii suficiente" și ideii lui asupra "armoniei prestabilite." Pentru Leibniz, Dumnezeu este perfect, lumea nu poate fi, dar Dumnezeu a creat-o astfel incat sa fie cea mai buna posibila. Răul există ocazional, dar este compensat in alta parte, printr-un bine infinit mai mare. In plus, potrivit lui Leibniz, nimic nu se întâmplă fără a exista pentru aceasta o cauza necesara. Această convingere este ceea ce se numește optimismul leibnizian. Voltaire vedea in această filosofie o încurajare a fatalismului. De aceea, opune acestui optimism pe care il considera exagerat, o viziune clară asupra lumii și a imperfecțiunilor sale, pe care o prezinta, mai ales în scrisorile sale filosofice, ca pe o convingere optimistă fata de omul care este capabil sa-si îmbunătățeasca propria conditie. Acesta este si sensul concluziei din finalul povestirii Candide: "Trebuie să ne lucrăm gradina." "Toate evenimentele se înlănţuie în cea mai bună lume cu putinţă: dacă n-ai fi fost alungat dintr-un frumos castel cu picioare în spate de dragul domnişoarei Cunigunda, dacă n-ai fi fost prins de Inchiziţie, dacă n-ai fi cutreierat America pe jos, dacă n-ai fi străpuns cu spada pe baron, dacă n-ai fi pierdut toţi berbecii aduşi din fericita ţară Eldorado, n-ai mânca aici dulceaţă de chitre şi fisticuri. - Foarte bine ai vorbit, zise Candid, dar până una-alta trebuie să ne lucrăm grădina." (Candide sau Optimismul) In Candide sau Optimismul, Voltaire atacă în mod deschis optimismul leibnizian si face din Dr. Pangloss (incurabilul optimist al satirei sale) un susținător ridicol al acestei filosofii. Critica optimismului este tema principală a poveștii: fiecare dintre aventurile eroilor tinde sa dovedeasca faptul că este greșit să credem că lumea noastră este cea mai bună dintre toate lumile posibile. Astfel, episoadele se incheie de multe ori cu cate o reflecție a lui Candide despre teoria lui Pangloss. Acesta este cel mai sarcastic dintre romanele lui Voltaire. După aventurile cele mai dramatice din toate țarile imaginabile, Candide, elevul filosofului optimist Pangloss, intalneste un biet bătrân care îi dă sfatul simplu de a munci pentru a găsi fericirea: "munca alunga din noi trei mari rele: plictiseala, viciul și nevoia." Aceasta este ceea ce Candide decide sa faca, dupa cum va declara in formula sa finala, "trebuie sa ne lucram grădina." Voltaire a aplicat el insusi, la sfârșitul vieții sale, lecția lui Candide. Pentru el, munca va fi, de asemenea, o luptă împotriva intoleranței și nefericirii oamenilor. Candide: personaj si titlu; fiul nelegitim al surorii baronului Thunder-ten-Tronckh. Pangloss: pedagog regal de la curtea baronului; descris, in mod ironic, drept "cel mai mare filosof al Sfântului Imperiu Roman".

***

Termenul “teodicee” este un neologism creat de Leibniz, în 1696, din cuvintele greceşti theos (zeu, Dumnezeu) şi dike (judecată, justiţie, dreptate). In pofida etimologiei sale, conceptul rămane ambiguu, fiind dificil de precizat dacă este vorba de justiţia divină  sau de justificarea divinităţii în condiţiile existenţei răului în lume. Este surprinzător faptul că nicăieri în cuprinsul Teodiceei, lucrare publicată la Amsterdam, în 1710, în limba franceză, Leibniz nu defineşte şi nici măcar nu utilizează neologismul care apare în titlu. O serie de contemporani ai filosofului german au crezut că Teodiceea este un pseudonim, fiindcă lucrarea a fost publicată fără a se indica numele autorului. Titlul şi conţinutul cărţii lui Leibniz determină definirea “teodiceei” ca doctrină despre bunătatea lui Dumnezeu, libertatea omului şi originea răului. Intre 1695 şi 1697 a apărut celebrul Dicţionar istoric şi critic al lui Bayle, una dintre cele mai citite cărţi ale timpului. Din această perioadă datează şi planul lui Leibniz pentru o teodicee, plan pus de el însuşi în legătură cu următorul pasaj din Noul Testament: „Nu cumva Dumnezeu este nedrept cand îşi dezvăluie "mania?" Presupoziţiile unei teodicei sunt atat credinţa în divinitate, cat şi o anumită emancipare faţă de religie. Teodicee: doctrină filosofico-religioasă conform căreia lumea este o creație perfectă a divinității, iar răul are o cu totul altă origine decât cea divină și existența lui nu poate pune la îndoială bunătatea și atotputernicia lui Dumnezeu; termen creat de Leibniz şi titlul unei lucrări ce avea drept scop să îl disculpe pe Dumnezeu de faptul că a creat o lume imperfectă, în care răul există. Dacă Dumnezeu este creatorul lumii, cum se face că, dintr-o substanţă bună, poate să provină ceva mai puţin bun şi, în cele din urmă, exact opusul binelui? © CCC

Lumea se naste cand Dumnezeu calculeaza.

Lumea este stridia mea Pe care eu cu sabia o voi deschide. (Nevestele vesele din Windsor) ...world’s mine oyster Which I with sword will open. Când oamenii spun asta, de obicei presupun că înseamnă că lumea este la picioarele lor și că sunt într-o poziție în care totul va funcționa în favoarea lor. Alții spun că ei sunt „perla” și sunt cultivați pentru măreția lor. Această interpretare poate fi valabilă pentru primul vers, atunci când este scos din context. Cu toate acestea, atunci când aceste rânduri au fost rostite în piesa de teatru „Nevestele vesele din Windsor” de Shakespeare, intenția era destul de diferită. Astfel, într-o conversație între două personaje mai puțin reputate, are loc această conversație: Falstaff: Nu-ți voi împrumuta nici un ban. Pistol: De ce, atunci lumea este stridia mea pe care eu cu sabia o voi deschide. Falstaff: Nici un ban. Cu alte cuvinte, dacă Falstaff nu îi va da bani, Pistol se va duce și îi va lua cu forța de la alți oameni. Este vorba despre a lua ceea ce nu are dreptul și are conotații destul de violente. O stridie nu se deschide de bunăvoie – trebuie forțată. O stridie nu renunță de bunăvoie la perla sa, care poate dura ani să se dezvolte, iar stridia este adesea deteriorată sau ucisă în procesul de extragere a perlei. Aceasta este o imagine a violenței și nu una a circumstanțelor fericite sau norocoase. © CCC

Lumea este o fraza muzicala, ce are sunetul operei perfecte.

Toată lumea pare să stea la pândă ca un șoim în cuibul său. (Colomba) © CCC

La 85 de ani, Florin Piersic trage o dureroasă concluzie: La câtă răutate este în lume, mă întreb cum de ne mai îndură Dumnezeu... Nu mai aveți nimic sfânt pe lume! Așa s-o făcut lumea de rea, că mă mir că se mai face ziuă.

Așa-i făcută lumea, adesea, cei buni plătesc pentru cei răi. Proverb francez © CCC

Lumea e nebuna cand vine vorba de frumusete.