Îi plăceau costumele Saint-Laurent, cravatele Cerruti și mașinile mari. Conducea repede, cu semnalizări din faruri, fără să vorbească, parcă în întregime stăpînit de senzația de a fi liber, bine îmbrăcat, în poziție dominantă pe o autostradă franceză, el, care venea dintr-o țară din Est. Aprecia că i se găsea o asemănare cu Alain Delon.
(Pasiune simplă)
Faptele tuturor oamenilor, pentru care nu exista alt criteriu de judecata, trebuie privite numai din punct de vedere al rezultatelor.
La orice lucru, cantareste bine si inceputul si urmarile lui.
Cand vei voi sa apreciezi pe cineva la justa lui valoare si sa stii ce fel este, priveste-l gol: sa lepede averea, sa lepede onorurile si celelalte minciuni ale soartei, sa dezbrace pana si corpul; priveste-i sufletul, ce fel e si cat e de mare; daca-i mare prin altceva sau prin el insusi.
Orice om cauta ca semenul sau sa-l aprecieze in aceeasi masura in care se apreciaza el insusi.
- Luna, ce astepti?
- Astept sa salut soarele si sa dispar in fata lui.
Nu scuipa în apa din fântână,
De nevoie, s-ar putea s-o bei dacă-i la-ndemână.
(Leul și șoarecele)
© CCC
Lumea judeca produsele spiritului la fel ca lucrarile mecanice: cand cineva cumpara un inel, el spune:,,Acesta-i prea mic, celalalt, prea mare", pana ce gaseste unul pentru degetul sau; dar nici un inel nu ramane nevandut, pentru ca cel care nu e potrivit pentru mine, îi vine foarte bine altuia.
Obiectivitatea aprecierii este direct proportionala cu distanta fata de obiectul apreciat. Cu cat te afli mai departe de obiect, cu atat esti mai aproape de adevar.
Indeparteaza aprecierea oamenilor; ea e vesnic sovaitoare si se imparte in doua parti contrare.
Aceia care se consacra in prea mare masura lucrurilor marunte, devin neputinciosi fata de cele insemnate.
E o proasta socoteala sa consideri un lucru de mare pret atunci cand il pierzi, iar cand il ai, sa-l consideri drept nimic.
Gusturile variaza dupa oameni, dupa toane.
- Îmi plac tinerii, noul, ceea ce aduce luminile dimineții și bucuriile zorilor.
- De aceea îți place atât de mult Mariana.
- Pentru asta și pentru că este Mariana.
(Mariana)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.