Tu singură îmi afli
Printre cuvinte drumul
Şi-mi vindeci rătăcirea
Grădinilor pustii.
Tu singură îmi aperi
Şi flacăra şi scrumul
Şi toată îndoiala
Tu singură mi-o ştii.
Tu singură, tăcere,
În care pot să caut
Şi ţărmul resemnării
Şi tainice poteci.
Tu singură mă tulburi
Asemeni unui flaut
Şi m-ai putea ucide
Simţind că poţi să pleci.
(Echilibru)
Cine nu aude tăcerea sfâşietoare a stelelor pe bolta inimii sale nu s-a născut pentru a iubi.
Rareori regreti de a fi vorbit putin, foarte adesea de a fi vorbit mult; maxima veche si comuna, cunoscuta de toata lumea si pe care nimeni n-o practica.
Să fiu alături de tine înseamnă să cred în mine şi în Dumnezeul iubirii noastre, ce va deveni religia luminii divine din mine.
Prin tăcere sufletul îşi regăseşte propriul strigăt.
Un Dumnezeu care nu tace este un Dumnezeu care nu are prestanţă şi nici putere asupra omului.
Cata vreme taci, cei dimprejur
nu-ti cunosc nici merit, nici cusur.
Tăcerea este virtutea proștilor.
(Apoftegme)
Limita dintre viaţă şi moarte se numeşte tăcere.
Tacerea are glasul ei de intelepciune; ascult-o!
Nu poţi striga îndeajuns de tare fără să taci.
Tăcerea lui Dumnezeu e o tăcere a iubirii, o eternitate ce ne înseninează deja de pe acum timpul.
Şi unde există începutul eternităţii sau sfârşitul Lui Dumnezeu în iubire?
Toată lumea tace, sub vraja cântecului. Dar e ciudat: acea întristare deznădăjduită și acel reproș amar cu care palpită sunt mai dulci decât cea mai sublimă, cea mai pasională bucurie.
(Domnul din San Francisco)
© CCC
Care ţărm nu îşi iubeşte valurile şi care iubire nu-şi are îngerii inimii sale?