Citate de Sorin Cerin

Nu poţi striga îndeajuns de tare fără să taci.

Toată lumea tace, sub vraja cântecului. Dar e ciudat: acea întristare deznădăjduită și acel reproș amar cu care palpită sunt mai dulci decât cea mai sublimă, cea mai pasională bucurie. (Domnul din San Francisco) © CCC

Limita dintre viaţă şi moarte se numeşte tăcere.

Ne-am născut în lumea unde tăcerea strigă cel mai tare.

Să fiu alături de tine înseamnă să cred în mine şi în Dumnezeul iubirii noastre, ce va deveni religia luminii divine din mine.

Nu pentru că nu ai nimic de spus trebuie să îți ții gura. © CCC

Să lăsăm tăcerea să strige iubirea din catedrala eternităţii unui sărut.

Gandul nu se coboara acolo unde aude prea multa vorba.

Tăcerea este modalitatea autentică a cuvântului.

Sunt lucruri pe care e mai bine sa le trecem sub tacere.

Tacerea este cumintenia prostilor. Ca sa-i faci pe acestia sa-si vina in firea lor adevarata, trebuie sa-i provoci sa vorbeasca.

Să fim optimişti, iubirea mea cea mare, fiindcă avem de partea noastră clipa şi nu Destinul, fiindcă avem eternitatea acestei clipe şi nu timpul, fiindcă ne avem pe noi, acum şi aici, şi nicăieri în urma clipei, fiindcă va ninge cu timp, şi această urmă va fi îngropată de stele căzătoare, devenind o amintire a unei lumi trecute.

Sunt sigură că nimic nu-mi va mai înăbuși rima, Am ținut tăcerea captivă ani de zile în gât ca o capcană a sacrificiului, acum este momentul să cânt un ultim rămas-bun trecutului. (Sunt sigură…) © CCC

Nu există război şi pace fără tăcere.

Sunt o iluzie pentru care tăcerea devine izvorul fericirii, iar infernul, poarta spre paradis.

De ce oamenii sunt ascunsi, de ce se tem de adevar, uneori pana si de ei insisi? De ce nu vor sa recunoasca ca si-ar dori sa poata iubi din toata fiinta lor fiindca doar asta ramane din aceasta desertaciune cu nume de viata?

Tăcerea lui Dumnezeu e o tăcere a iubirii, o eternitate ce ne înseninează deja de pe acum timpul.

Cu totii ne dorim Marea Iubire fiindca suntem claditi in acest sens. Folosim atat de adesea expresia aceasta a sufletelor pereche. Cu totii ne-o dorim adevarata fiindca am vrea ca atunci cand ne gasim cu adevarat sufletul pereche, sa se termine definitiv acest zbucium continuu care este propria noastra existenta. De fiecare data, rezultatul vine crud si exact. Zbuciumul vietii noastre nu se va termina niciodata atat timp cat vom trai. Atunci mai avem nevoie de sufletul nostru pereche? Oh, da, voi raspunde eu, fiindca acesta este albia in care curge fluviul vietii noastre dint-o alta realitate transcendentala, acesta este nesfarsitul pe care se sprijina orizontul inimii noastre in alte vise sau realitati transcendentale.

Prin tăcere sufletul îşi regăseşte propriul strigăt.

Rareori regreti de a fi vorbit putin, foarte adesea de a fi vorbit mult; maxima veche si comuna, cunoscuta de toata lumea si pe care nimeni n-o practica.