Cu totii ne dorim Marea Iubire fiindca suntem claditi in acest sens. Folosim atat de adesea expresia aceasta a sufletelor pereche. Cu totii ne-o dorim adevarata fiindca am vrea ca atunci cand ne gasim cu adevarat sufletul pereche, sa se termine definitiv acest zbucium continuu care este propria noastra existenta. De fiecare data, rezultatul vine crud si exact. Zbuciumul vietii noastre nu se va termina niciodata atat timp cat vom trai.
Atunci mai avem nevoie de sufletul nostru pereche? Oh, da, voi raspunde eu, fiindca acesta este albia in care curge fluviul vietii noastre dint-o alta realitate transcendentala, acesta este nesfarsitul pe care se sprijina orizontul inimii noastre in alte vise sau realitati transcendentale.
Pestii din apa-s tacuti, dobitoacele de pe pamant sunt zgomotoase, pasarile din vazduh canta. Omul insa are intr-insul tacerea marii, larma pamantului si muzica vazduhului.
Gandul nu se coboara acolo unde aude prea multa vorba.
Sa inteleg ca iarna va aduce doar putin frig in necuvintele noastre care sunt spuse mult mai apasat decat orice vorbe? Nu cred fiindca e anotimpul gerurilor extreme, cand totul e inghetat inclusiv privirile noastre. Şi atunci ne vom desparti la fel de accidental cum ne-am intalnit sau lacrimile noastre inghetate se vor sparge pe asfaltul negru al gandurilor despre o iubire trecatoare care se credea eterna in adancurile sufletelor noastre?
Atunci când cuvintele tac pot în sfârşit să vorbească.
Nu lasa niciodata ca intelesul luminii iubirii tale sa-ti scape in neantul intunecos al uitarii.
Cât de departe e tăcerea care-şi strigă lacrima iubirii de frigul cuvintelor noastre?
Tăcerea este modalitatea autentică a cuvântului.
Ea nu spunea nici un cuvânt, doar ochii ei vorbeau și spuneau multe lucruri.
(Meșterul don Gesualdo)
© CCC
Nu există adevăr mai mare decât tăcerea în această lume unde domneşte compromisul.
Nu pentru că nu ai nimic de spus trebuie să îți ții gura.
© CCC
Tăcerea este virtutea proștilor.
(Apoftegme)
Toată lumea tace, sub vraja cântecului. Dar e ciudat: acea întristare deznădăjduită și acel reproș amar cu care palpită sunt mai dulci decât cea mai sublimă, cea mai pasională bucurie.
(Domnul din San Francisco)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.