Citate de Mircea Eliade

Femeia ne invita s-o privim asa cum vrea ea.

Mai ales către mijlocul toamnei, nopțile Calcuttei ajungeau neînchipuit de frumoase. Nu le pot asemui cu nimic căci se împleteau în văzduhul lor melancolia nopții mediteraniene și sonoritatea nopții nordice, cu sentimentul de risipire în neființă pe care ți-l sădește în suflet noaptea mărilor orientale și acele tari miresme vegetale care te întâmpină de cum pătrunzi în interiorul Indiei. Pentru mine, îndeosebi, nopțile acestea erau însuflețite de o magie față de care nu mă puteam în nici un chip apăra. Deseori, chiar înainte de a mă împrieteni cu cei doi vestiți învățați, petreceam ceasuri întregi rătăcind pe străzi, și mă întorceam acasă, uneori, la apropierea zorilor. (Nopți în Serampore)

Stim ca viata e scurta si ca s-o prelungim punem intr-insa amintirea vremurilor care nu mai sunt. Am pierdut nadejdea in nemurirea fiintei omenesti si, ca sa ne consolam de credinta asta moarta, n-avem decat visul unei alte imortalitati, insesizabila, difuza, neputand fi gustata decat cu anticipatie, si care, de altfel, nu e ingaduita decat la foarte putini dintre noi: imortalitatea sufletelor in memoria oamenilor.

Nemurirea sau speranta de a trai in memoria oamenilor e singurul lucru care ne consoleaza de scurtimea vietii. Moartea nu-i cumplita decat pentru cel care vede totul stingandu-se odata cu viata lui, dar nu si pentru cel a carui glorie nu poate muri… posteritatea e cea care da pretul cuvenit adevaratului merit... A muri, e soarta tuturor oamenilor; a muri cu glorie, e privilegiul omului virtuos, iar rasplata lui cea mai placuta e sa se bizuie pe recunostinta posteritatii.

Mitul este o istorie sacră; el relatează un eveniment care a avut loc în timpul primordial, în timpul fabulos al începuturilor… E aşadar povestea unei „faceri“: ni se povesteşte cum ceva a fost produs, a început să fie…

Nu vreau să obțin nemurirea datorită operei mele. Vreau să ajung la nemurire fără a muri. (Woody Allen și comedia sa - Edward Lax) © CCC

Nu porti niciodata in tine sentimentul de a te face nemuritor daca nu ai constiinta unui talent deosebit. E un sentiment mare; e un sentiment cinstit chiar la omul mediocru si e firesc la omul mare. Cand las in urma mea cea mai buna parte din mine insumi, cand singurele clipe ale vietii carora le dau o oarecare importanta sunt eternizate, mi se pare ca moartea cuprinde mai putina amaraciune.

Când cineva îmi laudă libidinos o operă de artă nu o mai pot aprecia. Mi se pare că nu se poate aprecia o operă decât simpatizând-o. Lauda, critica ieftină și vulgară, dezgolirile nepricepute ale erudiților mi-o îndepărtează. Dușmănesc întotdeauna o pânză în fața căreia au exclamat alături de mine douăzeci de vizitatori: - Admirabil… Formidabil… Sublim!... Au mânjit-o. Comentariile și aprecierile m-au silit să reacționez involuntar. Încerc să nu mă arăt emoționat. Ceea ce dovedește pentru ceilalți că n-am gust artistic. În muzee, cu grupul, nu găsesc reculegerea necesară inițierii. Ci numai o dezgustătoare vulgaritate. Un simptom al democratizării. (Itinerar italian)

Eu m-am străduit toată lunga mea viaţă să găsesc taina vieţii. În tinereţea mea nu am fost fericit, căci ştiam că ea are să piară; şi la vârsta bărbăţiei nu am fost fericit, căci ştiam că acum se apropie bătrâneţea şi aşa m-am dăruit ca adolescent, ca bărbat şi ca bătrân cu totul căutării acestei mari taine. Doream o viaţă al cărei belşug să umple secole întregi şi dispreţuiam o viaţă lungă doar de câteva zeci de ani. Voiam să ajung – nu, am să ajung – ca şi zeii vechi ai acestui pământ. În tinereţea mea am citit, într-un manuscris ebraic pe care l-am găsit într-o mânăstire din Spania, că există o clipă, când soarele a părăsit zodia Berbecului şi încă nu a intrat în cea a Leului, care vibrează de cântecul puterilor nemuritoare şi că cel care găseşte această clipă şi ascultă cântecul devine el însuşi asemenea puterilor acestora nemuritoare. (Rosa alchemica)

Pentru că revelaţia unirii desăvârşite aceasta e: te regăseşti pe tine în clipa când te pierzi. (Nuntă în cer)

Amintirile sunt icoanele timpului pierdut.

Ideea mortii este o idee experimentala; ideea imortalitatii sufletului nu este un concept, ci o idee abstracta.

Intr-un univers in care toate se risipesc ca un vis, dorinta nemuririi n-ar fi cuviincioasa. Nu ma plang de faptul ca lucrurile, fiintele, inimile sunt sortite pieirii: o parte din frumusetea lor sta tocmai in durerea aceasta. Ce ma intristeaza este ca ele sunt unice. © CCC

Omenirea nu se poate sa nu gaseasca in sine puterea de a trai in numele virtutii, chiar fara sa creada in nemurirea sufletului. O va afla in dragostea pentru libertate, pentru egalitate, pentru fraternitate.

Omul vrea sa se perpetueze, ii vine greu sa-si inchipuie ca odata si odata nu va mai fi. De aceea, cauta sa se regaseasca in copiii lui pe sine insusi, de aceea isi doreste ca acesti copii sa fie ca el insusi.

Toţi acei ce au acces la o bibliotecă, la cărţi, sunt nişte inşi mai buni decât alţii, mai fortificaţi, iar durerile îi ating mai puţin şi nefericirile trec mai repede.

Nici o poetica din lume nu atinge perfectiunea si semnificatia celei mai timide flori.

Sensul existentei este de a gasi un sens.

Stiu ca exista un singur suflet, rasfrant in mii de atitudini trecatoare.

Oamenii cred in nemurire pentru ca vor sa supravietuiasca nu ei, ci aceia care le sunt dragi.