Citate de Henry David Thoreau

Poezia e un element esential al omului.

Poezia este suflul si spiritul cel mai nobil al intregii cunoasteri […] Ea este nemuritoare ca si inima omului. © CCC

Cele mai surprinzătoare poezii surprind în primul rând prin absența surprizelor. (Uz intern) © CCC

N-am alt ideal decat de a fi poet, chiar daca n-as scrie, oricum as vrea ca gandirea sa-mi fie mereu aceea a unui poet. As vrea sa traiesc si sa mor ca un poet.

Între ceea ce văd și ceea ce spun, Între ceea ce spun și ceea ce nu spun, Între ceea ce nu spun și ceea ce visez, Între ceea ce visez și ceea ce uit, Poezia.

Muzica si poezia sunt o rugaciune.

In poezie, nimic nu e mai greu decat inceputul - poate, doar, sfarsitul.

Ce este poezia? Singurul loc în care puterea cifrei nu are acces. © CCC

Poezia si progresul sunt precum doi oameni ambitiosi care se urasc reciproc cu o ura instinctiva, iar cand se intalnesc pe acelasi drum, unul dintre ei trebuie sa cedeze.

Poezia - trandafirul ce creste, in potir de aur, sufletul frumos.

Poezia nu reprezinta altceva decat echilibrul mental al vorbirii.

Isi vor da oare seama oamenii ca politica nu-i totuna cu morala si ca ea se ocupa numai de ceea ce este oportun?

Poezia nu se scrie cu cuvinte.

Poezia este pentru sentimente ceea ce este filosofia pentru idei. © CCC

Adevaratele poezii incep acolo unde se incheie pe hartie.

Scopul poeziei nu este acela de a ne uimi cu o idee surprinzatoare, ci de a face ca un moment al existentei sa devina de neuitat si demn de o nostalgie greu de suportat. (Nemurirea) © CCC

O poemă... după mine, trebuie să conţină tot: supărare, suferinţi, lăcrămi, disperări, dezgustări, scepticism, filosofie, credinţă, ironie, amor, înţelepciune, nebunie. O poemă trebuie să fie însăşi inima omului. Totul trebuie să întâlnească într-însa în confuziune şi pe neaşteptate, aşa cum este în viaţa reală. Râsul să fie lângă plâns; ura lângă amor. De la sublim la trivial, iată ce înţeleg eu prin o poemă, iată ce trebuie să fie ea! Pentru acest cuvânt, ea se compune din tot ce s-a scris şi s-a făcut până acuma, bun sau rău, şi se numeşte poema omenirii.

Eu am rămas acelaşi, Cu inima, eu am rămas acelaşi. Ca albăstrelele în orz înfloresc pe faţa mea ochii. Ţesînd din poeme pînze de aur, Aş vrea să vă spun ceva duios. (Spovedania unui huligan)

Poezia, in functia ei originara, de factor al culturii timpurii, se naste in joc si ca joc. Este un joc sacru, dar, in sacralitatea lui, acest joc ramane totusi fara incetare la hotarul veseliei, al glumei si al divertismentului. Despre o satisfacere constienta a nevoii de frumusete nu este inca, multa vreme, vorba. Aceasta nevoie zace inchisa necunoscuta, in trairea actului sacru, care devine cuvant in forma poetica si este resimtit ca opera miraculoasa, ca betie, ca extaz.

Încerc, mai ales, să dau viaţă poeziilor mele, să le dau un miros de pâine albă, un parfum de liliac, prospețimea unei tulpini de salvie. (Elena sau regnul vegetal) © CCC