Citate de Nichita Stanescu

Tot ceea ce are timp, exista.

La urma urmelor, chiar și tu pe care ar trebui să-l simt ca un dușman și să îl iert, Ești doar un bărbat care încearcă să înțeleagă și care nu înțelege pe nimeni. Generozitatea ta este la fel de falsă ca a mea. Niciunul dintre noi nu este atât de bun pentru a face să iasă minunile versurilor. Niciunul dintre noi nu este atât de pur ca să le uite pentru totdeauna. (La urma urmelor, chiar și tu) © CCC

Nu e adevarat poet mare decat acela care creste puterea de a simti a neamului sau si prin el, a omenirii.

Aripa o ai sau nu o ai.

Calea grabnica spre inaltarea in virtute a incepatorilor este tacerea buzelor, inchiderea ochilor si surzenia urechilor.

Sunt sigură că nimic nu-mi va mai înăbuși rima, Am ținut tăcerea captivă ani de zile în gât ca o capcană a sacrificiului, acum este momentul să cânt un ultim rămas-bun trecutului. (Sunt sigură…) © CCC

Schimbă-te în cuvinte, precum îți zic.

Poezia constă în faptul de a simți lucrurile ca fiind stranii, pe când retorica constă în faptul de a te gândi la ele ca fiind obișnuite. (Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani) © CCC

Orice obiect este o forma de lumina oprita intr-o structura.

A avea un ideal inseamna a avea o oglinda. Intr-un ideal te speli ca intr-o apa curata. Intr-o oglinda iti speli chipul obosit, potrivindu-ti-l pana cand te accepti sa fii.

Nu eu plec in cautarea poeziei. O astept sa ma viziteze.

Poezia e o arta a limbajului, anumite combinații de cuvinte pot produce o emotie pe care altele nu o produc si pe care noi o numim poetica.

De mult negru mă albisem De mult soare mă-nnoptasem De mult viu mă mult murisem Din visare mă aflasem Vino tu cu tine toată Ca să-ntruchipăm o roată Vino tu fără de tine Ca să fiu cu mine, mine O răsai, răsai, răsai Pe infernul meu, un rai O rămâi, rămâi, rămâi Palma bate-mi-o în cui Pe crucea de carne Când lumea adoarme. (Dezâmblânzirea)

Oamenii sunt pasari cu aripile crescute inauntru.

Istoria poeziei nu trebuie căutată în biblioteci, ci în arhivele sufletului.

Fara poezie… nimic mare! Vei fi soldat, dar nu erou, vei fi actor, dar nu artist, vei fi functionar, dar nu om de stat.

A vorbi despre limba in care gandesti este ca o sarbatoare.

Poezia e o taina si o lucrare de sine statatoare.

Poezia, in functia ei originara, de factor al culturii timpurii, se naste in joc si ca joc. Este un joc sacru, dar, in sacralitatea lui, acest joc ramane totusi fara incetare la hotarul veseliei, al glumei si al divertismentului. Despre o satisfacere constienta a nevoii de frumusete nu este inca, multa vreme, vorba. Aceasta nevoie zace inchisa necunoscuta, in trairea actului sacru, care devine cuvant in forma poetica si este resimtit ca opera miraculoasa, ca betie, ca extaz.

Pentru mine, marea poezie a fost întotdeauna baia de frumuseţe în care m-am cufundat când am avut nevoie de intrarea în altă dimensiune. Poezia ţine, după părerea mea, de partea cea mai ascunsă, cea mai intimă a fiinţei noastre. Poezia echivalează aproape cu o rugăciune. În poezie te cufunzi pentru a te întoarce cu frumuseţe. În rugăciune intri pentru a te integra absolutului.