De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?
De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?...
De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri fără umbră?
De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?
De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.
(Cântec fără răspuns)
Îi vorbesc lui Dumnezeu în spaniolă, femeilor, în italiană, bărbaților, în franceză și calului meu, în germană.
© CCC
Ulysse a fost intotdeauna cu mult mai viu decat Homer.
Deşi mi-a plăcut dintotdeauna să stau de vorbă cu oamenii – şi, mai ales, cu cei mult mai bătrâni decât mine – când eram copil, cel mai bine petreceam (şi fiindcă n-aveam cu cine să mă joc) plimbându-mă prin câmp, vorbind de una singură şi inventându-mi poveşti. Personajele din basme îmi erau familiare.
Nu spune puțin în vorbe multe, ci mult în vorbe puține.
Nu cum sunt eu sunt eu,
Ci cum eşti tu sunt eu,
Un fel de tu sunt eu
Pe care nu l-ai mai lăsat să fie eu.
(Nu cum sunt eu)
Inteligenta nu poate fi exclusa din miracol.
Nu putem inventa sentimente. Le putem descoperi si exprima, iubi si uri, le putem apropia de inima sau le putem respinge...Poezia nu este numai arta, ea este insasi viata, insusi sufletul vietii.
Cel mai penibil lucru la cei neputincioși este faptul că vorbesc.
(Luni de fiere)
© CCC
Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atât de proprie, atât de familiară, atât de intimă îmi este limba în care m-am născut, încît nu o pot considera altfel decît iarbă. Noi, de fapt, avem două părți coincidente; o dată este patria de pământ și de piatră și încă odată este numele patriei de pământ și de piatră. Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine, viața se trăiește.
De mult negru mă albisem
De mult soare mă-nnoptasem
De mult viu mă mult murisem
Din visare mă aflasem
Vino tu cu tine toată
Ca să-ntruchipăm o roată
Vino tu fără de tine
Ca să fiu cu mine, mine
O răsai, răsai, răsai
Pe infernul meu, un rai
O rămâi, rămâi, rămâi
Palma bate-mi-o în cui
Pe crucea de carne
Când lumea adoarme.
(Dezâmblânzirea)
Poezia e o taina si o lucrare de sine statatoare.
Totul e simplu, atat de simplu, incat devine de neinteles.
Vorbirea semnifica disperarea de a avea un trup viu.
Ea devenise încetul cu încetul cuvânt,
fuioare de suflet în vânt,
delfin în ghearele sprâncenelor mele,
piatră stârnind în apă inele,
stea înlăuntrul genunchiului meu,
cer înlăuntrul umărului meu,
eu înlăuntrul eului meu.
(Semn 12)
Suntem ceea ce iubim!
Cine vorbeşte mult spune şi multe prostii.
Calea grabnica spre inaltarea in virtute a incepatorilor este tacerea buzelor, inchiderea ochilor si surzenia urechilor.
Nu stiu in ce secol as fi trait, probabil intr-unul care nu a sosit.