Citate de Henri F. Amiel

Spiritul de moderatie si oarecare intelepciune in viata ii lasa pe oameni in obscuritate: le trebuie merite mari pentru a fi cunoscuti si admirati sau, poate, pacate mari.

Personalitatea si nu principiile imping vremurile inainte.

În fiecare dintre noi locuiesc două persoane, una dintre ele certând-o pe cealaltă pentru cele săvârşite.

Un spirit cultivat este acela care poate examina lucrurile din mai multe puncte de vedere.

Fara pasiune, omul nu este decat o forta latenta, o simpla posibilitate, asemenea cu piatra care asteapta lovitura fierului pentru a putea scoate scantei.

Un suflet mare este mai presus de jignire, de nedreptate, de durere si de batjocura; si ar fi invulnerabil daca nu ar suferi de compatimire.

Sa nu cautati a face pe om mai bun prin ratiune, ci prin exemplu; nu incercati a emotiona decat prin emotie; sa nu credeti ca puteti trezi dragostea decat prin dragoste. Fiti ceea ce vreti sa fie celalalt. Viata voastra, iar nu cuvintele voastre, sa fie o predica.

Specia umana fiind, in mare, incorigibila, fiintele de elita se disting prin capacitatea de a-si corecta defectele.

Oamenii mari se cuvine a fi iertati atunci cand se socot mai presus decat ceilalti, caci cei ce-s haraziti a savarsi fapte marete trebuie sa aiba indrazneala de a le face si incredere in ei, avand grija doar ca increderea pe care o au in ei insisi sa nu se schimbe in cutezanta.

De fapt, judecând retrospectiv, îmi descopăr un talent pedagogic, nu în sensul rece şi uscat al termenului, ci ca o dorinţă caldă de comunicare, izvorâtă din dragostea de oameni şi, deopotrivă, din cea de cultură. N-am nici un fel de ambiții, am vrut ca toţi să ajungă să ştie măcar cât ştiu eu. Deşi în setea mea de cunoaştere, niciodată satisfăcută, aveam veşnic treaz gândul imperfecţiunii mele, în ciuda faptului că citeam în cinci-şase limbi străine (+ latina). Ceea ce m-a susţinut şi mă susţine acum cu mai multă putere, a fost credinţa. N-am scos crucea de la gât niciodată, iar Biblia, spre unanima surprindere (chiar şi a mea), a rămas, cum se ştie, în fruntea bibliografiei date de catedra de istorie a Literaturii Universale şi Comparate. De aceea am convingerea că tot ceea ce am făcut pozitiv în viaţa mea a fost ocrotit de Sus.

Personalitatea e cea mai mare fericire harazita oamenilor.

Oamenii mari au fost fericire pentru omenire, dar au fost, de fapt, cei mai mari nefericiti.

Ceea ce conteaza este sa te eliberezi tu insuti, sa-ti descoperi propriile dimensiuni, sa refuzi barierele. © CCC

Sa semanam fara sa numaram semintele.

Fiecare dintre noi are inclinatiile sale si poarta in sine germenele destinului sau.

Fiecare trebuie sa mearga pe propriul sau drum, potrivit cu temperamentul si cu talentele sale.

Un om nu se poate resemna cu propria sa discontinuitate… el nu poate permite nici timpului, nici fiintei sale, nici contului pe care il are la banca sa-i dicteze o filozofie a vietii, ci are nevoie sa-si creeze el insusi un cadru moral care sa-i asigure continuitatea sa ca personalitate.

Un om care este atat de drept si de generos, incat recunoaste valoarea altuia, chiar in detrimentul sau, vadeste atata demnitate, incat se poate socoti superior oricui.

O personalitate e ca un munte: iti largeste orizontul daca stai pe umerii sai; daca-i stai insa la genunchi, iti stramteaza zarea, impiedicandu-te sa vezi si ce mai inainte ai vazut.

Sa avem de partea noastra adevarul; iata secretul elocintei si al virtutii, iata autoritatea morala. E cea mai inalta maxima a artei si a vietii.