Artistul creator are ceva in comun cu eroul. Desi functioneaza pe alt plan, si el isi imagineaza ca are solutii de oferit. Isi jertfeste viata pentru a infaptui triumfuri imaginare. Si la incheierea fiecarei grandioase experiente, fie a politicianului, a razboinicului, a poetului sau a filozofului, problemele vietii continua sa pastreze aceeasi infatisare enigmatica.
Se spune ca cele mai fericite popoare sunt acelea care nu au istorie. Popoarele cu istorie, cele care au faurit istoria, par sa nu fi izbutit altceva, prin infaptuirile lor, decat sa fi accentuat caracterul etern al luptei. Si, pana la urma, pier si ele ca si acelea care nu au depus nicio stradanie, care s-au multumit sa traiasca si sa se bucure de viata.
Muzica poate fi o cale de autocunoaştere. Ea cere răbdare, o simfonie nu se înţelege din prima, dar până la urmă e o formă de iniţiere. Pui un disc şi dintr-o dată te simţi mai puţin singur, muzica te poartă şi te invită să priveşti înlăuntrul tău. Şi ce găseşti acolo? Melancoliile lui Chopin, frământările lui Beethoven, transparenţa lui Mozart, gravitatea lui Bach, care scot la suprafaţă propriile tale angoase, spaime, nelinişti, bucurii. Retrăindu-le, te cureţi, te linişteşti şi te echilibrezi.
Jocul este o actiune sau o activitate efectuata de bunavoie inlauntrul anumitor limite stabilite, de timp si de spatiu, si dupa reguli acceptate de bunavoie, dar absolut obligatorii, avand scopul in sine insasi si fiind insotita de un sentiment de incordare si de bucurie, si de ideea ca “este altfel” decat “viata obisnuita”.
(Homo ludens)
Fiecare anotimp vine cu farmecul și cu bucuriile sale. Ne place vara, veselă și luminoasă, cu cireșe la urechi. Toamna ne aduce în poală roadele-i dulci. Poeții, asemenea copiilor, se bucură de primii fulgi, aștern pe coală albă de hârtie rânduri de poezie, sinceră și curată. Apoi, cu inima plină de dor, așteaptă să se trezească ghioceii, chemând în versuri primăvara.
Revista Florile Dalbe, “În așteptarea celui mai frumos anotimp”, Chișinău, octombrie 2018
Să te bucuri cât de puţin e-o mare binecuvântare de la Dumnezeu: este contraponderea dezamăgirii.
Când începe să-ţi fie teamă de semeni şi când trebuie să-ţi cântărești fiecare cuvânt – fiindcă marea primejdie o reprezintă cuvintele, primejdie mai mare şi decât faptele – chiar dacă eşti tânăr, bucuria vieţii – dacă există – se-ntunecă.
Învață-mă cu ce să-ncep întâi
și-n care vorbe-anume tuturor
să spun ce-albastru-i ceru-n ochii tăi,
și cum, de-atâtea lumi luminători,
pe gura ta surâsu-i ca un soare;
ei poate niciodată n-or să știe
din fiecare clipă trecătoare
cum ne-am durat noi câte-o veșnicie
iubindu-ne; și nu vor ști că-n glas
îți cânt atâtea cântece când spui
cuvinte ce pe buzele oricui
niște cuvinte simple-ar fi rămas.
Învață-mă cu ce să-ncep și cum
să-i spun acestei lumi cât mi-i de dragă
că te-a născut, cu truda ei întreagă,
pe tine, bucuria mea de-acum.
Ea, poate, niciodată n-o să știe
c-a înflorit în flori și-a curs în ape,
că din pământ și sura veșnicie
să mi te-aducă, -așa cum esti, aproape;
și, fiindcă-o să murim și noi odată
gândește-te: n-ar fi păcat să moară,
cuprinsă-n noi, atâta primăvară,
și dragostea cu inima deodată?…
De-aceea, spune-mi cum să-ncep anume,
și eu voi scrie toate, fir cu fir,
ca disprețuitori de cimitir,
să ne iubim de-a pururea pe lume.
(Gândeste-te, n-ar fi păcat…)
Un aer călduț, parfumat
Sub cerul de-un pal ivoriu,
În vale pârâul umflat
aleargă sălbatec și viu.
În zori m-a trezit sărutarea
trimisă pe-o rază de soare;
Lumina-neca depărtarea –
tot răul murise-n uitare.
Veni pe aripă de vânt
O veste frumoasă din cer.
Și-acuma bătrânul pământ
Își lasă cojocul de ger.
E vestea ce-o murmură seara
zefirul. Pădurea o știe;
Sosește de-acum Primăvara,
să bucure lumea pustie.
Prin dealuri sărace, se-aude
un zvon care crește mereu.
Îl spună pârâului unde
Îl cântă tot sufletul meu.
O floare albastră și crudă
se-nalță sfioasă spre soare
și cată la loc să se-ascundă
de firea zăpezii ce moare.
Tu soare, trimite lumina
în raze bogate spre noi
și fă să răsară-n grădină
frunzișul, pe arborii goi.
(Primăvara)
Ce dar să-ți fac acum că-i primăvară?
Din nori îți cos o rochie ușoară,
Din ghiocei îți fac o cingătoare,
La gât îți pun șirag de lăcrămioare.
Te-ncalț cu pantofiori de toporași,
Să fii cea mai frumoasă din oraș.
Vrei și brățări? Ba încă și cercei?
Îți fac un set complet din brebenei.
Și gata! Nu mai am, știi bine
C-am cheltuit vreo trei poieni cu tine!
Mai vrei și pace, bucurii și sănătate?
Din astea n-am, la Dumnezeu sunt toate.
Și-atunci cu dragoste-oi îngenunchea,
Rugându-mă la El să ți le dea!