Cand viata iti apare ca un rezervor imens de bucurii si placeri, ca un prilej unic de desfatare si nu ca o “vale a plangerilor”, e greu sa nu te crezi frustrat si nedreptatit atunci cand ti se pare ca nu ai partea ta intreaga la ospatul comun. (Si aproape intotdeauna omului i se pare acest lucru, dorintele lui fiind infinite.)
In lumea asta n-ai intotdeauna bucurii; viata e amestecata. Nu toate clipele sunt bune.
Scopul ultim pentru care merita a fi dorite toate lucrurile (fie ca avem in vedere binele nostru propriu sau acel al altora) este o existenta lipsita, cat e cu putinta, de durere si bogata, cat se poate mai mult, in bucurii.
Gandirea este cheia tuturor comorilor: ea iti da bucuriile adevarului, dar nu si grijile lui.
Suferintele noastre isi pun pecetea pe bucuriile noastre, dar nu si invers. De aici subtonul de melancolie al intregii noastre vieti.