Religiile au format filozofia celor ce nu puteau avea o filozofie propriu-zisa, a celor ce nu se puteau adica ridica cu mintea pana la o intelegere mai stiintifica a naturii. Iata de ce oamenii au trebuit sa fie religiosi la inceputui vietii lor sufletesti. Cei ce ajung cu vremea sa-si piarda credintele religioase sunt de regula siliti sa renunte la ele, din cauza ca dezvoltarea lor intelectuala ii duce la alte explicari, mai bune, adica, pentru ei, mai satisfacatoare, a lumii. Dar in lipsa unor astfel de explicatii, stiintifice sau filozofice, cele religioase sunt indispensabile si inevitabile. Numai asa putem intelege universalitatea religiilor.
Pe masura ce efortul omenesc micsoreaza cantitatea de nestiinta care, timp de secole, a stat la baza credintei umane in Dumnezeu, rolul divinitatii scade in mod inevitabil.
Fara religie, oamenii nu s-ar fi impacat atata timp cu saracia. S-ar fi rasculat demult, si acum ar fi liberi.
Religiile s-au nascut toate din curiozitatea omului fata de univers, nucleul initial e intotdeauna acelasi, adica e constituit de primele si marile explicatii pe care omul le-a putut da fenomenelor naturale; … ceea ce intelegem sub termenul de religie este una din etapele cercetarii omenesti, etapa afirmatiei deiste, o simpla clipa a efortului stiintific… Omul a ramas victima ipotezelor mistice pe care le schitase pentru a-si explica lumea.
Credinta n-a savarsit minuni decat in aparenta. Numai vointa le poate realiza, cu conditia sa se manifeste energic.
…Cand cercetez lucrurile indeaproape, ma izbesc de un sofism; vreti sa dovediti ca Dumnezeu e puternic si bun si pentru asta faceti apologia ordinii universale; dar cand incerc sa va atrag atentia ca aceasta ordine e foarte imperfecta, imi refuzati dreptul de a discuta problema universului, tocmai fiindca este opera lui Dumnezeu…Asa se face ca nu mi s-a ingaduit sa impac cele doua afirmatii: pe de o parte, ca Dumnezeu este culmea perfectiunii, si pe de alta parte, ca lumea noastra imperfecta este opera lui.
Dupa religiile care declarau ca stiu care este sensul universului, va veni fara indoiala o filozofie pozitiva si neutra, alimentata neincetat de descoperiri stiintifice, mobila prin esenta ei, tranzitorie si plasmuita conform prefacerilor gandirii omenesti.
…faptul ca religia a trait atatea secole se explica doar prin minciunile cu care a leganat sufletele speriate ale oamenilor, atenuand prin fagaduieli teama lor in fata mortii, amortindu-le instinctul de cercetare, prin afirmatii gratuite si greu de verificat… Sentimentul religios nu-si gaseste echivalentul in spiritele cu adevarat moderne.
A pretinde ca zeii au vrut sa faureasca lumea, cu toate minunatiile ei, pentru oameni, ce lucru lipsit de ratiune. Caci ce beneficiu ar fi putut spera din partea recunostintei noastre, niste fiinte care se bucura de o eterna beatitudine, pentru a intreprinde cel mai mic lucru in favoarea noastra.