Credinta intr-un Dumnezeu personal, care conduce totul spre bine si care intr-o alta viata pedepseste si rasplateste, nu este in fond decat o evadare din cruda realitate, o incercare neputincioasa de a inlatura ghimpele deznadajduit al existentei…cata putere si independenta ar castiga oamenii daca, avand mai multa incredere in ei insisi, ar cauta sa-si traiasca viata in concordanta cu ceea ce fiecare in parte, in clipele sale cele mai bune, ridica pe un piedestal ceea ce salasluieste mai bun in el, in loc sa-l desprinda de sine insusi, pentru a-l transmite unui Dumnezeu care vegheaza.
Multi oameni au atacat religia, fiindca le parea ridicola; multe persoane au privit-o cu indiferenta, fiindca nu au simtit adevaratele ei inconveniente; ca cetatean, eu o atac pentru ca mi se pare daunatoare fericirii statului, inamica progreselor spiritului uman, opusa moralei sanatoase.
E timpul sa-i facem sclavi pe acesti dumnezei pe care incepusem a-i adora; e timpul de a pune in locul domniei lui Dumnezeu domnia, oamenilor.
Pe masura ce un suflet se afunda in habotnicie, pierde simtul, gustul, nevoia, dragostea de realitate.
Intoleranta exista de cand lumea. Nu cunosc religie care sa nu-si fi avut fanaticii ei. Sufletul omenesc e facut sa adore. Totul ni se pare infinit de bun in ceea ce iubim, si ne maniem strasnic, cand ni se arata defectele idolilor nostri. Cu mare greutate oamenii izbutesc sa puna un pic de spirit critic in cercetarea convingerilor si a izvoarelor credintei lor. De altfel, e si drept ca daca ne-am uita cu lupa la principii n-am mai crede niciodata.
Ni se spune ca Dumnezeu il pune pe rug pe cel rau, care nu poate nimic impotriva lui, intr-un foc ce va dura vesnic; si cu greu s-ar permite unui tata sa dea o moarte trecatoare unai fiu care ar compromite viata, cinstea si averea sa…Nu exista un tata bun care ar vrea sa semene cu tatal nostru din ceruri.
O religie adevarata, privind pe toti oamenii, in toate timpurile si in toate locurile, trebuie sa fie vesnica, universala si evidenta: nici una nu are aceste trei insusiri. Deci toate sunt demonstrate ca fiind false.
Vazand in ce chip este infatisata FIINTA SUPREMA, firea ei suparacioasa, asprimea razbunarilor ei, facand o comparatie care sa ne arate numeric raportul dintre cei pe care ii lasa sa piara si cei pe care se indura sa-i ajute, sufletul cel mai drept ar fi ispitit sa doreasca sa nu existe o astfel de fiinta. Am fi destul de linistiti in lumea asta, daca am fi siguri ca nu avem de ce sa ne temem pe cealalta; pe nimeni nu l-a speriat gandul ca nu exista Dumnezeu, ci gandul ca e asa cum este infatisat.
Cu religiile se intampla asa cum se intampla si cu canoanele manastiresti: slabesc, pe masura ce le trece vremea. Nu sunt decat sminteli neputincioase fata de imboldurile statornice ale naturii, care ne readuce sub porunca legilor ei.