Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "citate"

Din copilărie, lumea supranaturală a fost evidentă pentru mine, la fel ca și prezența divină. Religia catolică în care am fost crescută se potrivea perfect cu riturile ei sacre, frumusețea, muzica și simțul adorației care au dispărut oarecum de atunci… Dar, urmând studii superioare de literatură clasică până la licență, am putut de asemenea, să descopăr și să explorez bogata filozofie a Greciei antice, precum și multe mituri fondatoare ale tradiției occidentale. Astăzi, mă simt atât neoplatoniciană, cât și creștină: de aceea îmi sunt dragi oameni precum Pico della Mirandola și Simone Weil. Dragostea mea pentru Hristos (dincolo de diferitele Biserici) și fidelitatea mea față de El sunt ireversibile, dar căutarea adevărului și mântuirea sufletului nu vin numai din religie, ele se bazează și pe o cunoaștere interioară, o asceză personală, o meditație răbdătoare, așa cum au predat filozofii greci, de la Pitagora la Plotin, prin Socrate și Platon.

Iată, deci, ceea ce îmi ghidează și îmi hrănește existența: căutarea esențialului, aspirația la o cunoaștere superioară care să atingă realitățile cerești, dorința mistică de „viață perfectă” sau „viață divină”. Orice altceva este accidental sau secundar.

© CCC

Prietenii sunt tovarăși de călătorie ce ne ajută să avansăm pe calea către o viață mai fericită.

© CCC

Seara e o mare câmpie

Unde îngerii joacă bile

Cu stelele.

(Poezii pentru copii)

© CCC

Sunt mai multe flori

Pentru mama, în inima mea,

Decât în ​​toate livezile;

Mai multe mierle vesele

Pentru mama, în inima mea,

Decât în întreaga lume.

Și mult mai multe sărutări

Pentru mama, în inima mea,

Decât s-ar putea da.

(Sunt mai multe flori)

© CCC

Și da! o știu bine!

Nu voi lua nimic,

Nici măcar umbra unui nor.

Dar cât de frumoasă este, în mâna mea,

Această frăguță sălbatică!

(În Grădina Poeților din Paris)

© CCC

De ce să cutreieri orașele

Când o vară atât de frumoasă

Alunecă peste lanurile de grâu

Luminile ei pașnice?

(Mama)

© CCC

Cireșii-nșiră alfabetul

Pe tabla cerului cu-ncetul.

 

Bucoavne albe, fără grai,

Pe-albastrul firmament de mai.

 

Spun firmament doar pentru rimă

Cand râde soarele nu-i climă.

 

Au cine nu-i un pic năuc

De-aude cântecul de cuc?

 

Eu, unul, mi-s năuc tot anul

Și de-aia versu-mi, năzdravanul

 

E pedepsit ca, pe-apucate,

Să-ndruge fraze ferecate.

 

Anume – poate – că-s poet:

Le port în minte ca-n sipet.

 

Și dacă singur sunt în stare

Să-mi dau poveștilor crezare,

 

Să nu uitați că, scos din fire,

Nebun mă simt de fericire…

(Primavara)

Trebuie mai mult decât un măr,

Să umpli un paner.

Trebuie mai mult decât un pom,

Să cânte livada sub cer.

 

Dar nu trebuie decât un om,

Pentru ca un dram de bunătate

Să lucească asemenea unui măr,

Pe care să-l împarți pe jumătate.

(Bunătate)

(Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu)

În ziua în care a murit tatăl meu, pe 30 iulie 1980, realitatea a încetat să mă mai fascineze. Aveam cincisprezece ani, de-abia îmi revin. Pentru mine, el a fost, rând pe rând, clovnul meu, Hamlet, d’Artagnan, Mickey şi trapezistul meu preferat; dar mai presus de toate, a fost cel mai viu om pe care l-am cunoscut vreodată. Pascal Jardin, supranumit Zubial de copiii lui, nu a acceptat niciodată să se lase condus de fricile sale. Zubial aveat talentul de a trăi netrăitul, de parcă fiecare moment ar fi fost ultimul. Improbabilul era obișnuitul său, contradictoriul era domeniul lui. Se plictisea la cină? O declara imediat și părăsea masa, sărutând mâna stăpânei casei. Dorea o femeie căsătorită? Nu se temea să-i spună soțului ei despre asta în public și să urce pe fațada căminului conjugal în aceeași seară pentru a încerca să o răpească.

(Zubial)

La aproape douăzeci de ani de la moartea tatălui său, Pascal Jardin, Alexandre se împacă cu figura lui excentrică și greoaie. Își urma excesele, fantezia, grandoarea de când a lăsat un cec de peste un milion de franci într-o cabină telefonică, doar pentru a simți fiorul riscului (dacă ar fi fost încasat, ar fi fost ruinat), până la aventurile erotice îndrăznețe ale unui iubitor de infidelitate, la liturghiile pentru iertarea păcatelor, postmortem, organizate de soția sa (mama lui Alexandre) pentru toate femeile soțului ei, fiecare cu amintirea „isprăvilor” sale. Pe măsură ce imaginile acestui geniu al paradoxului se derulează, nostalgia pentru un tată care nu este întotdeauna înțeles și adesea dificil de tolerat este inevitabilă. Un om excepțional, greu de avut alături, care nu a încetat să depună mărturie despre crezul său: Viața ca fantezie.

© CCC

Societatea trebuie, mai degrabă, să înceapă să ajute școala, în loc să îi ceară să o îndrepte.

(Zi după zi, februarie 2000)

© CCC

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.