Dragostea răsărise în calea noastră, aşa cum din pământ răsare într-o ulicioară un ucigaş — ne lovi pe amândoi deodată! Astfel loveşte fulgerul, şi tot aşa pumnalul! De altminteri, ea, mai târziu, susţinea că lucrurile nu stau aşa, că ne iubeam de mult, de când lumea, fără să ne cunoaştem, fără să ne fi văzut vreodată…
(Maestrul și Margareta)
…pe măsură ce Mihail Alexandrovici se aventura într-un labirint în care numai un om foarte cult îşi putea permite să se aventureze fără riscul de a-şi frânge gâtul, poetul afla multe lucruri interesante şi instructive despre Osiris, bunul zeu egiptean, fiu al Cerului şi al Pământului, despre Famuz, zeul fenicienilor, despre Marduc, şi, în sfârşit, despre mai puţin cunoscutul Huitzi-Lopochi, cumplitul zeu, cândva atât de venerat de aztecii din Mexic.
(Maestrul și Margareta)
…ca să îndrumi, trebuie să ai un plan cât de cât exact pentru o perioadă mai lungă de timp. Or, daţi-mi voie să vă întreb, cum poate îndruma omul lucrurile, când el nu numai că nu-i în stare să întocmească un asemenea plan, chiar şi pentru un timp derizoriu de scurt, să zicem, de o mie de ani, dar nici măcar să garanteze pentru ziua de mâine a propriei lui persoane?
(Maestrul și Margareta)
Din ziua când, la nouăsprezece ani, se măritase şi se mutase în această vilă, ea nu cunoscuse fericirea. O, zei! Ce-i lipsea acestei fiinţe? Ce-i trebuia acestei femei, în ai cărei ochi ardea totdeauna o mică flacără de neînţeles? Ce-i trebuia acestei vrăjitoare, cu uitătura puţin crucişă, care în acea zi de primăvară ieşise ţinând în mână un buchet de mimoze? Nu ştiu, nu am aflat. Desigur, spunea adevărul, avea nevoie de el, de maestru, nu de vila aceea în stil gotic, nici de grădina ei, şi nici de bani. Spunea adevărul, pe el îl iubea.
(Maestrul și Margareta)
Da, omul este muritor, dar asta n-ar fi încă nimic. Rău e că lucrurile se petrec uneori subit — aici e clenciul! Şi că, în general, el nu-i în stare să spună nici măcar ce va face astă-seară!
(Maestrul și Margareta)
Găsesc televizorul foarte educaţional. De fiecare dată când cineva dă drumul la televizor, mă duc în cealaltă cameră şi citesc o carte.
Sunt seri calme de vară – dulci, moi… seri blânde – seri oneste… În astfel de clipe, nu poţi simţi pasiuni violente. În astfel de seri, îţi revizuieşti conştiinţa şi-ţi ierţi duşmanii… În astfel de seri, se pot citi şi cărţile autorilor mediocri…
Orice carte care ajută copilul să-şi formeze obiceiul de a citi, care transformă cititul într-o nevoie profundă şi continuă, este bună pentru el.
Verde crud, verde crud…
Mugur alb, şi roz, şi pur,
Vis de albastru şi de-azur,
Te mai văd, te mai aud!
Oh, punctează cu al tău foc,
Soare, soare…
Corpul ce întreg mă doare,
Sub al vremurilor joc.
Dintr-un fluier de răchită
Primăvară,
La fântână
Te îngână
Pe câmpia clară
Verde crud, verde crud …
Mugur alb, şi roz, şi pur,
Te mai văd, te mai aud!
Vis de albastru şi de-azur.
(Note de primăvară)
Mâhnită-i toată carnea, iar cărţile, citite.
Să fug! să fug aiurea! Sunt păsări fericite
Să zboare între ceruri şi spume neperechi!
Nimic, nici oglindite-n priviri grădini prea-vechi
în calea unei inimi care închină mării
O, nopţi! nici ocrotite, de răul călimării,
Foi, goale,-n clar de lampă, de către propriul alb
Nici tânăra femeie, la sân cu prunc rozalb.
Tot am să plec! Fregată,-n tresalt de mari pavoaze,
Sus ancora spre darnici atoli şi blânde oaze!
Un greu Plictis, în care speranţe crude gem,
Mai crede-n bun-rămasul batistelor, suprem!
Şi, ispitind furtuna, înaltele catarge
Sunt, poate, dintre-acelea ce vântul le va sparge
Fără catarge, fără, pierduţi la antipozi…
Dar, inimă, ascultă-i cum cântă, pe matrozi!
(Briză marină)
Traducere: Şerban Foarţă