Căci, floare de n-ar trece, n-ar fi rod
Şi rodul de n-ar trece, n-ar fi floare…
(Într-un miez de noapte)
A fost un trubadur odinioară
Ce s-a-ndrăgit de-o castelană; dar
Închisă-n turnul ei de fildeș rar,
Frumoasa lui zăcea ca o comoară.
Atunci și-a-ntrupat într-o vioară
Întregul sufletului său amar
Și l-a trimis iubitei sale-n dar,
Lăsându-se de dragul ei să moară.
Te-ascult cântând un tainic menuet…
Și-mi pare că fantasticul poet
Și-a-ncredințat vioarei tale rana;
Te-ascult cântând cu gândul în trecut
Și-mi pare că suspină castelana
De dorul trubadurului pierdut.
(Unei violoniste)
Ridică-ncet lăsatele perdele
Cu mâna ta ușor înfiorată
Și din misterul umbrei încadrată,
Răsari în spumă albă de dantele.
E-un cer albastru ca de peruzele
Și-n noaptea de luceferi presurată,
Mireasma fânului cosit îmbată
Ca un narcotic visurile mele.
De-ai ști ce tristă-i fără tine Luna,
Tu ai veni la geam întotdeauna
Să-ți scalde păru-n blondele ei raze…
Și-n ochii tăi, haotica pribeagă,
Cu străluciri de tainice topaze,
Ar îngropa comoara ei întreagă…
(Sonata lunii)
A mai trecut o zi din viaţa mea
Şi-acuma-n miez de noapte-i plâng sfârşitul;
Dar îmi trimite vorbă Preaslăvitul:
“Cu ce te-ai fi ales, de nu trecea?
În vreme clipa dacă-ncremenea,
Ţi-ar fi rămas în noapte răsăritul…
Şi-n volbură ţi-ar fi rămas zenitul…
Şi slava ta-n gheenă rămânea…
Când trecerea e singura tărie,
A veşniciei nestatornicie
N-o tângui cu plânsul tău nerod;
Ci-ncântă-te că-i clipa trecătoare,
Căci, floare de n-ar trece, n-ar fi rod
Şi rodul de n-ar trece, n-ar fi floare”…
(Într-un miez de noapte)
Sunt mulți proşti pe lumea asta şi când un om aflat într-o poziţie destul de înaltă nu-şi dă aere, îi bate pe umeri şi le spune că e gata să facă orice pentru ei, are toate şansele ca ei să-l socoată isteţ.
William Somerset Maugham, considerat un estet, în 1954, într-un eseu, a stabilit o listă de zece romancieri și zece romane care, potrivit lui, aparțin categoriei celor mai mari realizări ale literaturii universale (5 în engleză, 3 în franceză, 2 în rusă):
Povestea lui Tom Jones, copil abandonat, de Henry Fielding;
Mândrie și prejudecată, de Jane Austen;
Roșu și negru, de Stendhal;
Moș Goriot, de Honoré de Balzac;
David Copperfield, de Charles Dickens;
Madame Bovary, de Gustave Flaubert;
Moby Dick, de Herman Melville;
La răscruce de vânturi, de Emily Brontë;
Frații Karamazov, de Feodor Dostoievski;
Război și pace, de Lev Tolstoi.
© CCC
Sunt două moduri diferite de a gândi mitul. În primul caz este vorba de mitul-arhetip. În timp ce în celălalt avem o reprezentare a mitului ca procedeu narativ. (…) Eu însumi am trecut de la o concepţie a mitului ca model ferm la cea de mit ca schemă narativă fără conţinut, pregătit să fie reîntregit de oricare altul.
Mă leagă de Mircea Eliade, aş zice, toată existenţa mea. (…) Am avut ocazia de a-i fi aproape, de a studia cu el în Statele Unite şi m-am bucurat, în nenumărate rânduri, de atenţia sa binevoitoare, începând de la sugestii pentru primele mele articole, până la prefaţa ultimelor cărţi care mi-au apărut.
Dacă într-adevăr cuvintele te stânjenesc,
Nu spune nimic. Visează. Să nu-ți fie frig;
Eu sunt cea care vorbesc și te sărut;
Lasă-mă să revărs asupra ta
Ca vântul blând ce-adie prin pădure,
Acest murmur nemărginit, șoptit…
© CCC Published on: Jan 23, 2021
Mi-au trebuit cincisprezece ani sa descopar ca nu am talent la scris, dar nu puteam renunta pentru ca in acel moment eram deja faimos.