Sunt mulți proşti pe lumea asta şi când un om aflat într-o poziţie destul de înaltă nu-şi dă aere, îi bate pe umeri şi le spune că e gata să facă orice pentru ei, are toate şansele ca ei să-l socoată isteţ.
William Somerset Maugham, considerat un estet, în 1954, într-un eseu, a stabilit o listă de zece romancieri și zece romane care, potrivit lui, aparțin categoriei celor mai mari realizări ale literaturii universale (5 în engleză, 3 în franceză, 2 în rusă):
Povestea lui Tom Jones, copil abandonat, de Henry Fielding;
Mândrie și prejudecată, de Jane Austen;
Roșu și negru, de Stendhal;
Moș Goriot, de Honoré de Balzac;
David Copperfield, de Charles Dickens;
Madame Bovary, de Gustave Flaubert;
Moby Dick, de Herman Melville;
La răscruce de vânturi, de Emily Brontë;
Frații Karamazov, de Feodor Dostoievski;
Război și pace, de Lev Tolstoi.
© CCC
Sunt două moduri diferite de a gândi mitul. În primul caz este vorba de mitul-arhetip. În timp ce în celălalt avem o reprezentare a mitului ca procedeu narativ. (…) Eu însumi am trecut de la o concepţie a mitului ca model ferm la cea de mit ca schemă narativă fără conţinut, pregătit să fie reîntregit de oricare altul.
Mă leagă de Mircea Eliade, aş zice, toată existenţa mea. (…) Am avut ocazia de a-i fi aproape, de a studia cu el în Statele Unite şi m-am bucurat, în nenumărate rânduri, de atenţia sa binevoitoare, începând de la sugestii pentru primele mele articole, până la prefaţa ultimelor cărţi care mi-au apărut.
Dacă într-adevăr cuvintele te stânjenesc,
Nu spune nimic. Visează. Să nu-ți fie frig;
Eu sunt cea care vorbesc și te sărut;
Lasă-mă să revărs asupra ta
Ca vântul blând ce-adie prin pădure,
Acest murmur nemărginit, șoptit…
© CCC Published on: Jan 23, 2021
Mi-au trebuit cincisprezece ani sa descopar ca nu am talent la scris, dar nu puteam renunta pentru ca in acel moment eram deja faimos.
Prietenia… Sentiment divin prin care, în funcție de prezență sau absență, trăim sau murim.
© CCC
Să lupt cu vraja-ţi am voit
Prea îndelung, frumoasă vară;
Azi, inima-mi s-a îmblânzit,
Plăcerea-n vinele-mi coboară.
Mă-ndrept spre liliac, pe drum
Şi sub castanul ce-nfloreşte,
Aş vrea parcă să spun: «Acum
Nimica nu mă mai opreşte!»
O vrajă mă-nfioară: sus,
Lin tremurând, un nor văd parcă;
Pe-aripa morţii, doru-mi, dus,
Alunecă precum o barcă.
Un tren – o ce plăcuţi fiori…
Când vocea-i în văzduh irumpe,
Cu nervii frânţi, ai vrea să mori;
Dar zilele, îţi zici, sunt scumpe.
Un suflet tânăr, ah, aş vrea,
Cu mine-n seara prea frumoasă…
Ar respira sfârşeala mea,
Ca salcia mai romanţioasă.
I-aş spune: « Vezi, nu tu mă ţii,
Ci doar ispita nopţii, toată;
Ea m-a schimbat, de parc-aş fi
O porumbiţă însetată.
Biet copilandru,-aleanul greu,
Tot aurul ce-l port în sânge,
Tristeţea sufletului meu
Doar nopţii singure-mi pot plânge.
Copacii-au simţuri şi râvnesc,
Iar noaptea-i, vai, neputincioasă;
Suspinele-i se risipesc
În bolta fumurie, joasă.
Văzduhul, vezi, e înflorit.
O, taci, pe tine te vreau doară;
Vreau ochiu-ţi împăinjenit…
Un suflet fii, ce se-nfioară.
Un strigăt lung, necontenit.
Şi plângi, copilul meu iubit!
(Seară romantică)
Nu trebuie să aşteptăm fericirea ca pe un premiu. Când suntem fericiţi nimeni nu ne premiază.
Ce-i viaţa? Să rabzi poate o zi şi alta oare?
Odihna, plictiseala, pot ele-ndestula?
Cine-şi doreşte ochii apostolilor care
Şterşi, îl jeleau pe zeul ce valu-l despica?
Ne-ncântă doar speranţa, a viselor minciune,
Şi dragostea, agilă în inimi pătrunzând;
Fremătător orgoliul sau voluptatea, când
Dă, muzicii, asemenea făgăduinţi nebune!
(Onoarea de a suferi – CVI (poezia 106), 1927)