Vântul trece lin, uşor
Printre arbori şi deodată
C-un parfum îmbătător
S-a umplut pădurea toată.
Florile din jur se-ntreabă:
– Poate vine-n ospeţie
Vreo zeiţă de la îngeri?
Să ne-mbete, cine ştie?
– Nu, răspunde-nfumurată,
Îndreptând capul spre soare
Floarea care printre flori,
Este-n codru cea mai mare.
Nu e alta-aici ca mine
O zeiţă sunt doar eu!
– Ah, îi zice atunci pădurea,
Ai miros urât şi greu.
Eşti tu mare, eşti ghimpoasă,
Dar zeiţă-i altă floare
Uite-o colo subţirică,
Gingaşă, fermecătoare.
Stă cuminte, stă în umbră,
Aplecată spre pământ,
Lacrimi albe, mici, rotunde,
Clopoţei de-argint în vânt…
Ea e floarea, ea-i zeiţa,
A-nflorit întâia oară.
Ne-a adus parfum ceresc
Şi-i vom zice… Lăcrămioară.
(Lăcrămioara)
Să te bucuri cât de puţin e-o mare binecuvântare de la Dumnezeu: este contraponderea dezamăgirii.
Ceea ce este de admirat nu-i ca bolta cereasca este atat de vasta, ci faptul ca omul a putut s-o masoare.
Iubirea este Lumina, care îi luminează pe cei ce o oferă și o primesc. Iubirea este gravitație, deoarece îi face pe unii oameni să se simtă atrași de alții. Iubirea e putere, deoarece multiplică tot ce avem mai bun și oferă umanității șansa de a nu pieri în propriul egoism orb. Iubirea expune și revelează. Pentru iubire noi trăim și murim. Iubirea e Dumnezeu și Dumnezeu este Iubire.
Această forță explica totul și oferă sens vieții. Aceasta este variabila pe care am ignorat-o de prea mult timp, poate pentru că ne este frică de iubire deoarece este singura energie din univers pe care ființa umană nu a învățat să o controleze după voința sa.
(fragment extras din scrisoarea lui Albert Einstein către fiica sa, Lieserl Einstein)
Cine iubeşte, acela se şi teme; iubirea este un vas al suferinţei; în iubire îşi au rădăcina suferinţele; renunţă la ele şi trăieşte fericit.