Recunostinta este desigur o datorie pe care trebuie sa ti-o faci, dar nu un drept ce se poate pretinde.
Firea oamenilor este astfel incat, daca binele le vine din partea aceluia de la care se asteptau sa primeasca numai rau, devotamentul lor fata de binefacatori este mai mare decat altfel.
Necesitatea de a fi recunoscatori ne cam tulbura recunostinta. Rapeste oarecum recunostintei bucuria. Suntem inclinati sa devenim susceptibili fata de cel ce ne obliga sa-i fim recunoscatori, prin faptul ca intrebuinteaza in avantajul lui starea de constrangere in care ne aflam.
Graba cu care ne achitam de obligatii este, oarecum, o forma a nerecunostintei.
Oamenii nu numai ca uita binefacerile si insultele, dar ajung sa-i urasca pe cei care le-au facut binele si sa-i ierte pe cei ce i-au jignit, recunostinta si razbunarea parandu-li-se, deopotriva, forme greu suportabile ale sclaviei.
Recunostinta este asemenea bunei-credinte a negustorilor; intretine comertul. Nu platim fiindca ar fi drept sa ne achitam datoriile, ci pentru a gasi mai usor oameni care sa ne imprumute.
Nu este ciudat ca ne aparam greselile noastre cu mai multa inversunare decat valorile noastre?
(Nisip si spuma)
Copiii vostri: puteti să va straduiti sa fiti ca ei, dar nu incercati sa-i faceti sa fie ca voi.