In adancul patimilor, dincolo de placere, exista intotdeauna putina remuscare.
Se tin discursuri nesfarsite impotriva pasiunilor. Toate suferintele omului se pun pe socoteala lor si se uita ca tot ele sunt si izvorul tuturor placerilor lui. In constitutia lor exista un element despre care nu se poate spune nici prea mult bine, nici prea mult rau: ceea ce nu-mi place insa este ca ele nu sunt privite decat in aspectul lor negativ… numai pasiunile, pasiunile mari, pot sa inalte sufletul la lucrurile mari. Fara pasiuni nu exista nici sublimul, fie in moravuri, fie in creatie, si artele frumoase s-ar intoarce inapoi la copilaria lor, iar virtutea s-ar bagateliza . . .
Instinct si pasiune: Intr-un domeniu unde ai pasiunea poti avea si instinct. Unde nu ai pasiune, e sigur ca nu poti avea nici instinct.
Ca numesti pe cineva patimas nu depinde de marimea, intensitatea, puterea patimii sale, ci de rolul ce-l are patima sa in echilibrul fortelor sale sufletesti. Imi pot inchipui foarte bine un om slab, coplesit de cea mai spalacita patima, de alta parte un om cu suflet adanc si larg, stapanit de cea mai puternica patima, fara de a-ti face vreodata impresia unui patimas.
Este cu neputinta sa se preintampine toate faptele rele la care dau nastere fierberea universala a pasiunilor umane.
Omul are nevoie sa cunoasca anumite pasiuni, spre a spori intr-insul anumite insusiri care dau vietii lui noblete, largindu-i sfera, si adorm pe jumatate egoismul firesc tuturor fapturilor.