Mă atrag oamenii complicaţi. Mă atrag major, nimicitor, doar oamenii care mă fac să visez, care maschează atât de bine implacabilele roţi dinţate ale imuabilelor legi care ne guvernează, atât de bine că mă fac să le uit existenţa.
Un om nu-şi poate planifica fericirea. El îşi poate concepe o existenţă echilibrată. Poate lupta şi trebuie să lupte pentru acest echilibru.
Complexitatea va constitui structura lumii de maine si va trebui sa ne adaptam la subtilitate ca la o conditie naturala a existentei.
Orice influenta e imorala…Fiindca a influenta pe cineva inseamna a-i darui propriul tau suflet. Cel influentat nu mai gandeste in felul lui firesc si nu mai e consumat de pasiuni firesti. Virtutile lui inceteaza de a mai fi propriile lui virtuti… Un asemenea om ajunge sa fie ecoul muzicii altuia, interpret al unui rol care nu a fost scris pentru el. Scopul vietii este autodezvoltarea. Deplina inflorire a personalitatii — iata sensul existentei sub soare a fiecaruia dintre noi.
Sunt unele imprejurari foarte simple care se leaga in amintirea fiecaruia dintre noi de unele crize ale vietii intelectuale, de unele transformari ale fiintei morale si, oricat de robita ar fi existenta noastra realitatii celei mai reci, nu exista om care sa nu fi avut ceasul sau de revelatie si extaz, cand sufletul i-a prins noi puteri, cand viitorul i s-a dezvaluit ca prin minune.
Ca sa-ti justifici existenta, ai nevoie nu numai de paine, ci si de o idee morala.
Durerea, ni se spune, e elementul dominant al vietii, lucru care e adevarat numai inteles intr-un anume fel, si numai asa. Daca durerea ar fi timp de o singura clipita intr-adevar elementul dominant in viata, a doua zi dimineata am fi cu totii spanzurati de grinda din pod…Bucuria e ratiunea existentei noastre.
Scopul ultim pentru care merita a fi dorite toate lucrurile (fie ca avem in vedere binele nostru propriu sau acel al altora) este o existenta lipsita, cat e cu putinta, de durere si bogata, cat se poate mai mult, in bucurii.
Sunt clipe in viata in care timpul si spatiul sunt mai profunde si sentimentul existentei imens marit.
Nu ne ajunge sa nu murim de foame sau de frig, ne mai trebuie inca ceva. Ne mai trebuie o idee care sa ne calauzeasca si sa ne inalte. Ideea este cea care porunceste in tot ce facem, este cea care ne da un sentiment de impacare cu noi insine, lamurindu-ne asupra rostului existentei noastre.