Adevărurile se preschimbă în dogme de îndată ce sunt contestate. Orice om care rosteşte o îndoială creionează o religie. Scepticismul epocii noastre nu năruie credinţele, ci le produce, definindu-le conturul şi forma lor sfidătoare. Noi, cei care suntem liberali, am socotit odinioară liberalismul ca fiind un truism. Acum, el a fost contestat, şi ne agăţăm de el cu înverşunare ca de o religie. Noi, cei ce credem în patriotism, am socotit odinioară că patriotismul este raţional, şi am început să cugetăm mai mult asupra lui. Acum ştim că este nerezonabil şi îl luăm drept adevăr. Noi, cei ce suntem creştini, nu am cunoscut vreodată acel măreţ bun-simţ filozofic propriu tainei până când scriitorii anti-creştini nu ni l-au arătat.
Lungul drum spre nimicirea minţii va continua. Totul va fi tăgăduit. Totul va deveni crez. Este foarte rezonabil să conteşti pietrele de pe drum. A le afirma va deveni o dogmă religioasă. A crede că toţi suntem într-un vis este o poziţie raţională. A spune că suntem cu toţii treji va deveni o judecată mistică. Ruguri se vor aprinde pentru a arăta că doi plus doi fac patru. Săbii vor fi scoase din teacă pentru a dovedi că frunzele sunt verzi în toiul verii. Vom ajunge să apărăm nu numai uluitoarele virtuţi şi judecăţi sănătoase ale vieţii umane, ci şi ceva mult mai uluitor precum universul acesta imposibil care se uită ţintă la noi. Ne vom lupta pentru minuni vizibile ca şi când ar fi invizibile. Vom privi imposibila iarbă şi cerul cu un curaj straniu. Vom fi dintre aceia care au văzut şi totuşi au crezut.
(Ereticii)
Toleranta este virtutea omului fara convingeri.
Daca semintele din negrul pamant se pot transforma in atat de frumosi trandafiri, ce ar putea deveni inima fiintei umane in lunga ei calatorie catre stele?
(traducere CCC - Copyright ©2012)
Chiar si in sufletul inteleptului ramane, atunci cand rana este inchisa, o cicatrice.
O camera fara carti este precum un corp fara suflet.
Coincidenta este un calambur spiritual.
O bucurie împărtăşită este o bucurie dublă, o durere împărtăşită este o jumătate de durere.
© CCC
Arta, ca si moralitatea, consta in a trasa linia undeva.
Nu-ți povesti durerea din suflet nimănui!
Numai Hristos te-ajută la crucea care-o sui.
Dar tu întotdeauna să suferi lângă-acel
ce suferă-arătându-ți ce-amar îndură el.
Nu-ți povesti necazul din casă la străin!
Numai Hristos mai poate să-ți ușure-al tău chin.
Dar tu întotdeauna, când alții-ți spun plângând,
ajută-le cu milă, iubindu-i și tăcând.
Nu-ți povesti la alții pe frații tăi căzuți!
Numai Hristos te-ndeamnă să-i ierți și să-i ajuți.
Dar tu întotdeauna, când alții-ți spun de frați,
tacere, intristare si lacrimi să le-arați.
Ci spune-ți totdeauna durerea lui Hristos,
și spune de-a ta casă doar tot ce știi frumos,
și spune doar de bine de frații tăi mereu.
Atunci și taci, și umbli, și spui ca Dumnezeu...
(Nu-ți povesti durerea din suflet nimănui!)
Nenorocirea de a nu putea plange este una dintre cele mai crude.
Ranile morale se deosebesc de celelalte prin aceea ca se acopera, dar nu se inchid; mereu dureroase, mereu gata sa sangereze cand le atingi, ele raman in inima vii si deschise.
Bucuria si durerea masoara greu orele; prima le face secunde, cealalta, secole.
Nu exista nimic cu desavarsire trist in sine.
Frica de durere duce la renuntare, care e totuna cu refuzul de a trai.
Durerea e un val, bucuria – marea…
(Gânduri albe)
Oricine isi poate stapani durerea, in afara de cel ce o simte.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.