Ce pacat ca experienta vine abia cu varsta, cand puterile scad. Nu e decat o cruda bataie de joc a naturii acest dar al talentului; nu se obtine niciodata decat cu pretul timpului si al studiilor, care uzeaza vigoarea necesara executiei…
A-ti imbogati mintea si experienta intr-o lume mai vasta decat cea in care traiesti nu inseamna sa renegi ceea ce porti in tine. A te hrani din seve adanci nu inseamna sa te alterezi.
Nimeni nu se poate impaca cu conditia sortii sale; caci in toate exista ceva necunoscut de cel fara de experienta, dar de care cel cu experienta se ingrijeste.
Se pare ca, daca exista o banuiala nedreapta, stranie si fara temei, careia i s-a spus odata gelozie, cealalta gelozie, care este un sentiment just, firesc, intemeiat pe ratiune si pe experienta ar merita un alt nume. Temperamentul cuiva are o mare contributie in gelozie si gelozia nu presupune intotdeauna o mare pasiune. O dragoste inflacarata fara susceptibilitati este totusi ceva paradoxal. Se intampla adesea sa suferi numai tu de pe urma acestei susceptibilitati. Suferi de gelozie si ii faci si pe altii sa sufere. Acelea care nu ne cruta in nicio privinta si nu ne scutesc de niciun prilej de gelozie n-ar merita din partea noastra nicio gelozie, daca ar fi sa ne luam dupa sentimentele si dupa purtarea lor decat dupa inima noastra.
(Caracterele – Despre inima)
Nu toate experientele duc la descoperiri, toate imbogatesc insa cunoasterea… Viata e alcatuita din sesuri, din vai, din piscuri; altfel spus din platitudine si rutina, din deprimare si din bucurie(…). Viata se compune din tevi sparte, din robinete care curg, din tencuieli coscovite, din plase pe care le cari de la piata, din rufe care le speli, din coate-n tramvaie dar si din Bach si din Beethoven, din Shakespeare si din Tolstoi, din Eminescu si din Blaga, din Michelangelo si din Tuculescu. Totul e viata. Noi traim dureri si bucurii, dar mai presus de ele traim viata. Ceva sacru a carui ratiune finala n-o cunoastem sau INCA nu o cunoastem…
Pierdut in mijlocul pustietatilor universului, singur pe mica farama de pamant ce se rostogoleste cu o viteza ce scapa simturilor noastre, undeva in adancul spatiului infinit, hartuit de chinuitoarea intrebare “care este rolul existentei?”, omul merge darz, tot inainte, si tot mai sus, pe drumul biruintei sale asupra tuturor tainelor pamantului si cerului. El merge inainte semet, singuratic, stropind cu sangele sau drumul acesta spinos, facand sa rasara din fiecare strop de sange fierbinte florile nepieritoare ale poeziei: chemarile pline de dor ale sufletului sau inflacarat si le preface cu maiestrie in muzica; din experienta sa creeaza stiintele, imbogatind cu fiecare pas al sau viata, asa cum soarele imbogateste pamantul cu razele-i generoase.
Orice experienta are alte urmari pentru fiecare, dupa structura sufleteasca.
O singura experienta capata tot mai multa valoare pentru mine; totul depinde de munca. Ei i se datoreaza tot, si ea este marele indrumator al vietii.
Morala. Viata morala. Fiecare sa-si descopere datoria, sa-i prescrie caracterul, limitele. Sa-si aleaga atitudinea, dupa cum judeca el in cursul unei experiente niciodata intrerupte a unei vesnice cautari. Disciplina, rabdare. Sa navighezi intre relativ si absolut, intre posibil si dorit, fara a pierde din vedere realul, ascultand glasul adancii intelepciuni ce salasuieste in noi. Sa-ti ocrotesti fiinta. Sa nu te temi ca te inseli. Sa nu te temi sa te renegi mereu. Sa-ti vezi greselile, pentru a merge tot mai adanc in lamurirea propriei tale fiinte si in descoperirea propriilor tale indatoriri.