Soseste un anotimp al vietii cand, dupa ce ai facut toate calatoriile, dupa ce ai istovit toate experientele, nu simti alta placere mai vie decat sa studiezi si sa adancesti lucrurile pe care le stii, sa savurezi ceea ce simti, sa vezi si sa revezi oamenii pe care ii iubesti, delicii pure ale inimii si ale gustului in anii maturitatii.
Nu toate experientele duc la descoperiri, toate imbogatesc insa cunoasterea… Viata e alcatuita din sesuri, din vai, din piscuri; altfel spus din platitudine si rutina, din deprimare si din bucurie(…). Viata se compune din tevi sparte, din robinete care curg, din tencuieli coscovite, din plase pe care le cari de la piata, din rufe care le speli, din coate-n tramvaie dar si din Bach si din Beethoven, din Shakespeare si din Tolstoi, din Eminescu si din Blaga, din Michelangelo si din Tuculescu. Totul e viata. Noi traim dureri si bucurii, dar mai presus de ele traim viata. Ceva sacru a carui ratiune finala n-o cunoastem sau INCA nu o cunoastem…
Facultatea noastra de a judeca inseamna o simpla contributie a experientelor ancestrale de-a lungul secolelor, contributie necontrolata si transmisa noua de legile multiple si capricioase ale ereditatii…transformismul, ale carui legi domina totul, domina in acelasi timp si evolutia constiintei umane.
Maretia vietii oamenilor nu depinde de conditiile exterioare, ci de experientele subiective. Un taran cu un suflet simtitor traieste o viata mai complexa, mai plina si mai dramatica decat un rege cu pielea groasa.
Morala unui om, scara lui de valori, nu are sens decat prin cantitatea si varietatea experientelor care ii sunt date sa le acumuleze.
Arta isi are radacinile in nevoia omului de a se exprima. Aceasta nevoie de exprimare este, pe cat se pare, un instinct al omului, harazit lui pentru ca speciei sa-i ramana conservate experientele si sentimentele individului.