Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "lumina"

Cu-o mare de îndemnuri şi oarbe

năzuinţi

în mine

mă-nchin luminii voastre, stelelor,

şi flăcări de-adorare

 

îmi ard în ochi, ca-n nişte candele de jertfă.

Fiori ce vin din ţara voastră îmi sărută

cu buze reci de gheaţă trupul.

Şi-nmărmurit vă-ntreb:

spre care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri?

Pribeag cum sunt,

mă simt azi cel mai singuratic suflet,

şi străbătut de-avânt alerg, dar nu ştiu – unde.

Un singur gând mi-e rază şi putere:

o, stelelor, nici voi n-aveţi

în drumul vostru nicio ţintă,

dar poate tocmai de aceea cuceriţi

nemărginirea.

(Stelelor)

Am fost ca nerodul din poveste

Ce căra Soarele cu oborocul

În casa-i fără uşi, fără ferestre…

Şi-şi blestema întunerecul şi nenorocul.

Ieşeam cu ciubărele minţii goale, afară,

În lumină şi pară,

Şi când mi se părea că sunt pline,

Intram, răstrurnându-le-n mine.

Aşa ani de-a rândul

M-am canonit să car lumina cu gândul…

Atunci ai trimis îngerul tău să-mi arate

Izvorul luminii adevărate:

El a luat în mâini securea durerii

Şi a izbit năpraznic, fără milă, pereţii.

Au curs cărămizi şi noroi puzderii,

S-a zguduit din temelii clădirea vieţii,

Au curs lacrimi multe şi suspine,

Dar prin spărtura făcută-n mine,

Ca printr-un ochi de geam în zidul greu,

Soarele a năvălit înlăuntrul meu.

Şi cu el deodată,

Lumea toată…

Îngerul luminător a zburat aiurea,

Lăsându-şi înfiptă securea;

Cocioaba sufletului de-atuncea însă-i plină

De soare, de slavă şi de lumină.

(Luminătorul)

Maurii Spaniei, înconjurându-se de rafinamentele celei mai strălucite epoci de dominație arabă în Orient, au răspândit luminile civilizației peste Europa încă cufundată în barbarie.

(Poveștile Alhambrei)

Reflecție asupra dominației arabilor în Spania.

© CCC

Nimic nu-i mai frumos pe lume,
Nimic nici mai statornic nu-i
Ca bucuria muncii sfinte
Ca rodul strâns la vremea lui.

Când Dumnezeu ca un Prieten
Veghează peste cortul tău
Cine-ar putea să te-ameninţe
Şi ce-ar putea să-ţi facă rău?

Când cel nenorocit se roagă
Spre binecuvântarea ta
Cine-ar putea s-o-ndepărteze
Ca Dumnezeu să nu ţi-o dea?

Când orbului îi eşti vedere
Şi şchiopului îi eşti picior
Când eşti orfanului părinte
Şi slabului ocrotitor.

Când ţi-e cuvântul tău ca roua
Când eşti ca ploaia aşteptat,
Nimic nu-i mai frumos ca urma
Ce-o lasă pasul tău curat.

Atunci lumina ta va creşte
Ca soarele spre-al zilei miez,
Atunci pe-ai tăi crescând şi-n număr
Şi-n vrednicie ai să-i vezi.

Atunci urcuşul vieţii tale
Va fi ca drumul cel uşor
Încununat cu bucurie
Spre-un drept şi singur viitor.

Atunci prin tine-mbogăţire
Mulţimi în veac te vor cinsti
Şi cine-ar şti în veşnicie
Pe cât întins vei străluci!

Orice rugăciune înseamnă lumină și putere.

(Băiețelul colonistului)

© CCC

Credința mi-a schimbat felul de a privi viața. Parcă am intrat într-o baie de lumină.

Cunoașterea este lumina minții.

(Lexicologia școlară, 1857)

© CCC

Iubirea, fie ea nouă, fie trezită dintr­-un somn de moarte, răspândeşte totdeauna lumină, căci ea umple inima de atâta strălucire, încât aceasta se revarsă asupra lumii înconjurătoare.

(Litera stacojie)

Nimic nu e mai valoros ca râsul. Te întăreşte şi te ajută să devii uşor, să devii lumină.

Ca un zâmbet al cerului, razele soarelui se revărsară deodată printre nori, inundând pădurea întunecată cu o adevărată ploaie de lumină, înveselind frunzişul verde, îmbrăcându­l în aur pe cel îngălbenit şi căzut şi sclipind pe trunchiurile cenuşii ale bătrânilor copaci. Tot ce fusese până atunci cufundat în umbră, era acum plin de strălucire. Albia pârâiaşului putea fi urmărită după scânteierea lui veselă până departe în inima misterioasă a pădurii, care ascundea acum numai bucurie.

(Litera stacojie)

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.