Dacă trebuie să plec, să nu îți amintești de mine după ceea ce am făcut sau am spus.
(traducere CCC – Copyright ©2021)
“Damnatio memoriae”, literalmente „condamnarea memoriei”, este o expresie latină modernă, care înseamnă „condamnarea la uitare”, condamnarea la uitare postumă, indicând faptul că o persoană trebuie exclusă din înregistrările / evidențele oficiale, ca urmare a unor fapte extrem de reprobabile săvârșite în timpul vieții, astfel încât numele său să fie uitat definitiv și să nu se mai perpetueze în memoria posterității.
La origine, era un ansamblu de condamnări “post-mortem” la uitare, folosit în Roma antică. Prin extensie, cuvântul este folosit pentru toate condamnările “post-mortem”.
Există și au existat multe căi spre o sentință “damnatio”, inclusiv distrugerea reprezentărilor, descrierilor, eliminarea numelor de pe inscripții și documente și chiar rescrieri la scară largă ale istoriei.
Termenul poate fi aplicat și altor cazuri de eliminare oficială; practica era utilizată, cu mult timp în urmă, pe timpul domniei faraonului egiptean Hatshepsut, în secolul al XIV-lea î.Hr.
Expresia „damnatio memoriae” a fost introdusă în 1689 de Schreiter-Gerlach.
Opusul său este consacrarea (în latină: „consecratio”) sau apoteoza, până la divinizare sau îndumnezeire.
Damnatio memoriae în Roma
Sentința “Damnatio memoriae” era votată de Senatul Roman împotriva unei figuri politice. Aceasta consta, de exemplu, în anularea onorurilor sale, ștergerea numelui său de pe monumentele publice, declararea zilei sale de naștere ca o zi nefastă sau răsturnarea statuilor sale.
“Damnatio memoriae” aplicată împăratului roman Commodus, pe o inscripție aflată la Muzeul de Istorie Romană Osterburken (oraș din landul Baden-Württemberg, Germania). Abrevierea ștearsă, „CO”, a fost restaurată cu vopsea.
© CCC
Omul e adaptabil ca microbii şi ca viruşii, iar memoria lui este ca lichidul care ia forma vasului în care-l torni.
Se spune că ochii care nu se văd se uită. E drept, și așa se întâmplă cel mai adesea. Dar cineva, cu-o memorie care nu lasă rănile să se-nchidă, spusese că distanța stinge focul mic, în timp ce-l întețește pe cel mare.
Acela care iubeste pe cineva datorita frumusetii lui, il iubeste oare? Nu, caci varsatul de vant, care va distruge frumusetea, fara a distruge persoana, il va face pe acesta sa nu o mai iubeasca. Si daca sunt iubit pentru mintea, pentru memoria mea, sunt oare eu iubit? Nu, caci imi pot pierde aceste calitati, fara a ma pierde pe mine insumi.
Orbit de privirea-ti, sunt orb pentru ca nu ma vezi, mut pentru ca nu-mi vorbesti si fara memorie pentru ca nu ma ai in minte.