Când te simţi lovit, apăsat de viaţă, trebuie mai ales atunci să-ţi îndrepţi ochii spre zona solară a speciei: să asculţi muzică, să reciteşti o poezie, să te uiţi la un tablou. Dintr-o dată, simţi cum, de la nivelul râmei, fiinţa ta se ridică pe verticala piscului.
Ai toata viata un scolar pe care niciodata nu trebuie sa-l pierzi din ochi: tu insuti.
Multi se tem de ochii lumii, dar de constiinta – putini.
Multi famam, conscientiam pauci verentur.
(Plinius Junior, Epistulae)
Nu-i cunoastem niciodata bine pe oameni; ei au incaperi inchise pentru ochiul superficial.
Faptul ca nu gaseste indurare in propriii sai ochi este cea dintai pedeapsa pentru vinovat.
Exista vreun om, oricat de putin cinstit, caruia sa nu i se fi intamplat cateodata de a renunta la o minciuna, prin care putea sa iasa dintr-o incurcatura, numai pentru motivul de a nu se face vrednic de dispret in ochii sai? Omul cinstit, lovit de o grea nenorocire, pe care ar fi putut sa o evite, nu este el sustinut de multumirea sufleteasca de a fi mentinut si respectat demnitatea de om in persoana sa, de a nu avea de ce sa se rusineze de el insusi si de a putea sa se cerceteze fara teama?
Nu-i cunoastem niciodata bine pe oameni; ei au incaperi inchise pentru ochiul superficial.
In ochii omului, propriile sale actiuni – trecute, prezente si viitoare – ii apar in intregime colorate in culorile necesitatii.
Niciodata nu se va starui indeajuns asupra principiului ca numai sentimentul poate judeca sentimentul; si ca a supune pateticul la judecata mintii, ar fi ca si cum am vrea sa facem din ureche arbitrul culorii si din ochi judecatorul armoniei.