Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "placere"

Rătăceam precum un nor singuratic

Ce plutește în înălțimi peste dealuri și văi,

Când, deodată, am văzut o mulțime,

O puzderie de narcise aurii;

Pe lângă lac, pe sub copaci,

Unduindu-se și dansând în adierea vântului.

 

O mare de flori ca stelele ce strălucesc

Și sclipesc de-a lungul Căii Lactee,

Se întindeau în rânduri nesfârșite

De-a lungul marginii unui golf:

Zece mii am văzut dintr-o privire,

Unduindu-și corolele în dans sprințar.

 

Valurile din jurul lor dansau; dar ele

Întreceau în frumusețe strălucirea valurilor:

Un poet n-ar putea fi mai încântat,

Decât într-o astfel de însoțire însuflețită:

Le-am privit – le-am privit îndelung – și m-am gândit

Ce comoară de frumusețe mi-a oferit acest spectacol:

 

Adesea, când mă-ntind pe pat,

Fără să mă gândesc la nimic sau meditând,

Ele strălucesc în acel ochi interior

Care este fericirea singurătății;

Și apoi, inima mea e copleșită de plăcere

Și dansează cu narcisele aurii.

 

(Rătăceam precum un nor singuratic / I Wandered Lonely as a Cloud)

Copyright © CCC  Published on: Apr 8, 2019

Fara activitate nu exista placere, iar placerea duce la desavarsire orice activitate.

Ne-ar fi placut mai mult, daca ne-ar fi fost mai putin pe plac.

Frumusetea formelor unei sculpturi de Rodin, liniile perfecte ale corpului feminin sau linia fragilă și delicată a unui trandafir, iata tot atatea plăceri estetice pe care ni le ofera forța electromagnetică. Fără ea, lumea, lipsită de formă, ar fi terna. Lasati doar in seama gravitației, atomii ar fi gigantici, iar stelele ar fi doar nuclee imense de protoni sau de neutroni.

(Melodia secreta)

© CCC

Placerile sunt ca florile: dupa ce le atingi, se ofilesc.

Un portret poarta absenta si prezenta, placere si neplacere. Realitatea exclude absenta si neplacerea.

(Cugetari)

© CCC

Ordinea este placerea ratiunii, iar dezordinea este deliciul imaginatiei.

(Pantoful de satin)

© CCC

Ne place intotdeauna sa gasim in lucruri mai multa finete decat exista.

(Scrisori italiene)

© CCC

Cant bucuria de a rataci si placerea de a ma sfarsi de dor.

(Caligrame)

© CCC

…sufletul si ochii se uita numai in sus, unde natura e mareata si larga si zambitoare. Acolo unde nimic nu e urat, nimic meschin. In seara asta, Dumnezeu a intins cerul de noapte, atent ca sa nu faca nici o cuta, ca nici un norisor sa nu intrerupa intinderea nemarginita. Val inchis ca marea pe-nserate, ales de Creatorul pentru placerea lunii, sa se infasoare cu el cand apare oamenilor si sa para ea cu atat mai luminoasa cu cat el e mai mohorat. Un buchet de frunze inconjura armonios aureola de spuma si lumina a lunii.

(Însemnările mele)

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.