…am putea defini deci kitsch-ul ca pe un „inventar al absenţei”, o sumă de lipsuri: lipsă de personalitate, lipsă de adevăr, lipsă de caracter. Arta kitsch nu este altceva decât mediocritate camuflată, trufaşă şi plină de pretenţii. O minciună frumos ambalată. Ea nu mai ridică nicio problemă de interpretare, dând naştere unui sentiment de confort spiritual, generator de plăceri estetice facile. Kitsch-ul este un revelator al „bolii de civilizaţie” de care suferă întreaga societate, fiind vorba de devalorizarea generală a acesteia, şi nu doar a anumitor valori constitutive.
(Revista Sinteza)
Cu cât apropiaţii noştri ne seamănă mai mult, cu atât ne plac mai mult; a respecta pe cineva e totuna cu a-l pune pe aceeaşi treaptă cu tine.
© CCC
M-am gandit ca poate aceasta destramare dulce, aceasta incatusare placuta, pana la durere, aceste aripi care imi cresteau trebuie sa fie ceea ce oamenii mari inteleg prin cuvantul “iubire”, si o clipa mi s-a parut ca viata e numai mangaiere, cantec, iubire…
Un barbat abil se ascundea sub aceasta infatisare modesta, un barbat care a stiut sa faca din prezenta lui o otrava placuta, pe care mi-o dadea si mi-o refuza capricios, ca s-o doresc din ce in ce mai mult.
Deşi mi-a plăcut dintotdeauna să stau de vorbă cu oamenii – şi, mai ales, cu cei mult mai bătrâni decât mine – când eram copil, cel mai bine petreceam (şi fiindcă n-aveam cu cine să mă joc) plimbându-mă prin câmp, vorbind de una singură şi inventându-mi poveşti. Personajele din basme îmi erau familiare.
Pentru a va oferi placerea muzicii, imi voi sacrifica bucuros fericirea, sanatatea, viata.
(Scrisoare către tatăl său – 19 mai 1781)
© CCC
Să mă gândesc la tine
este ceva plăcut
și plin de speranță,
ca și cum aș asculta cea mai bună voce din lume
cântând cel mai frumos cântec.
Dar speranța nu mai este de-ajuns pentru mine:
nu mai vreau doar să ascult,
ci vreau să cânt cântecul…
(Poezie din 30 septembrie 1945)
© CCC
Desigur, este placut sa-ti vezi numele tiparit. O carte ramane o carte, chiar daca nu este nimic in ea.