Se tin discursuri nesfarsite impotriva pasiunilor. Toate suferintele omului se pun pe socoteala lor si se uita ca tot ele sunt si izvorul tuturor placerilor lui. In constitutia lor exista un element despre care nu se poate spune nici prea mult bine, nici prea mult rau: ceea ce nu-mi place insa este ca ele nu sunt privite decat in aspectul lor negativ… numai pasiunile, pasiunile mari, pot sa inalte sufletul la lucrurile mari. Fara pasiuni nu exista nici sublimul, fie in moravuri, fie in creatie, si artele frumoase s-ar intoarce inapoi la copilaria lor, iar virtutea s-ar bagateliza . . .
Pesimismul este iubirea arzatoare de viata si tanguirea ca ea nu da destule placeri ori ca nu i le poate stoarce indestul si ca se ispraveste odata.
Plictiseala a venit pe lume o data cu lenea; ei ii datoram in buna parte faptul ca oamenii umbla dupa placeri, dupa joc…Cel caruia ii place munca se multumeste cu sine insusi.
Cand viata iti apare ca un rezervor imens de bucurii si placeri, ca un prilej unic de desfatare si nu ca o “vale a plangerilor”, e greu sa nu te crezi frustrat si nedreptatit atunci cand ti se pare ca nu ai partea ta intreaga la ospatul comun. (Si aproape intotdeauna omului i se pare acest lucru, dorintele lui fiind infinite.)
Omul care a incercat multe placeri variate e capabil sa le prefere pe unele, altora…Ne facem astfel educatia gustului pentru diferite placeri, putem chiar sa folosim experienta altuia sau sa i-o transmitem altuia pe a noastra. Stim ca placerile spirituale, cu conditia sa nu fie exclusive si sa presupuna existenta altora, asa cum nota fundamentala presupune armonicele sale, stau inaintea celorlalte placeri; le cultivam de preferinta, dezvoltam finetea gustului cu care le incercam si, de bine de rau, ne mentinem acest plan al vietii alaturi de celelalte planuri ce-l insotesc, sau il acopera, sau il clatina: planul profesional, planul moral.
Nici o placere nu este un rau prin sine insasi. Efectele unor placeri ne aduc insa, uneori, o multime de neajunsuri.
Toate actiunile noastre trebuie sa tinda sa ne abata de la suferinta si neliniste. In clipa cand am atins acest tel, toate furtunile sufletului se imprastie, deoarece fiinta noastra nu mai rataceste spre lucruri care-i lipsesc si nici nu cauta altele prin care ar putea sa-si acopere nevoia de sanatate sufleteasca sau fizica. Caci noi urmarim placerea numai atunci cand suferim de lipsa ei. In momentul cand nu mai suferim, nu avem nevoie de placeri. De aceea sustinem ca placerea este inceputul si telul unei vieti fericite. Placerea este, dupa noi, cel mai insemnat bun al naturii… Cand sustinem ca placerea este scopul suprem, nu ne gandim la placerile destrabalatilor si ale simturilor, asa cum pretind cativa nestiutori care combat si deformeaza invatatura noastra, ci ne referim numai la lipsa suferintelor fizice si psihice… Nu exista viata placuta fara intelepciune, onestitate si dreptate, iar acestea nu pot fi despartite de placere. Cine nu traieste rational, onest si drept, acela nu are o viata fericita.
Nu exista om care sa iubeasca raul pentru ca e rau, ci iubeste in el numai avantajele si placerile pe care i le promite.