Fara poezie… nimic mare! Vei fi soldat, dar nu erou, vei fi actor, dar nu artist, vei fi functionar, dar nu om de stat.
Stiu ca poezia este indispensabila, dar nu stiu la ce.
© CCC
(Extras din Discursul tinut la o receptie oferita de Academia Franceza)
Conexiunea și logica poetică în film, iată ceea ce mă interesează. Și nu se potrivește cel mai bine cu filmul, cu toate artele, acela care are cea mai mare înclinație pentru adevăr și poezie?
© CCC
Ce fiinte ciudate mai sunt si oamenii! Ce ciudata e viata lor! Ce tragica le este soarta! Se iubesc intre ei si de multe ori nu se cade sa spuna ca se iubesc, iar cand se intampla sa poata spune, rareori se inteleg unii pe altii. Sunt muritori, numai putina vreme le e dat sa caute fericirea, trebuie sa o prinda repede, s-o stranga cu graba la piept, pana nu le scapa din maini. Si de aceea li-s cantecele de dragoste asa de gingase si de adanci, pline de o dulce sfiala, sau deznadajduit de vesele, cu un amestec straniu de bucurie si durere. Gandul mortii isi arunca umbra melancolica peste clipele lor cele mai fericite si ii mangaie in nenorocire. Pot sa planga. Cata poezie intr-o lacrima omeneasca!
Ca viata sa fie plina si mareata, e necesar s-amestecam in ea trecut si viitor. Opera noastra de poezie si arta suntem datori s-o savarsim in cinstea mortilor si in acelasi timp gandind la cei ce se vor naste. Ne impartasim astfel din tot ce-a fost, ce este si ce va fi.
Omul singuratic, in mutenia lui, vede si simte lucrurile in acelasi timp mai sters, dar si mai patrunzator decat cel ce traieste in mijlocul multimii; gandurile ii sunt mai grele, mai ciudate si intotdeauna au un iz de tristete. Imagini si constatari ce ar putea fi usor indepartate cu o privire, un zambet sau un schimb de pareri il preocupa peste masura, capata in tacere proportii, se adancesc, se prefac in eveniment, in aventura, in sentiment. Singuratatea da nastere originalitatii, frumusetii indraznete si stranii, creeaza poezia. Dar in acelasi timp genereaza absurdul, falsul, disproportionalul si nepermisul.