Moare câte puțin cine se transformă în sclavul obisnuinței,
urmând în fiecare zi aceleași traiectorii;
cine nu-și schimbă existența;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbește cu oamenii pe care nu-i cunoaște.
Moare câte puțin cine-și face din televiziune un guru.
Moare câte puțin cine evită pasiunea, cine preferă
negrul pe alb și punctele pe “i” în locul unui vârtej de emoții,
acele emoții care învată ochii să strălucească,
oftatul să surâdă și care eliberează sentimentele inimii.
Moare câte puțin cine nu pleacă atunci când este
nefericit în lucrul sau;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-și îndeplini un vis;
cine nu-și permite măcar o dată în viață
să nu asculte sfaturile “responsabile”.
Moare câte puțin cine nu călătorește;
cine nu citește;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuși.
Moare câte puțin cine-și distruge dragostea;
cine nu se lasă ajutat.
Moare câte puțin cine-și petrece zilele plângandu-și de milă
Și detestând ploaia care nu mai încetează.
Moare câte puțin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
și cine nu răspunde chiar dacă cunoaște întrebarea.
Evităm moartea câte puțin, amintindu-ne întotdeauna că “a fi viu”
cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.
Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.
Totul depinde de cum o traim…
Dacă va fi să te înfierbânți, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înșeli, înșeală-ți stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minți, minte în privința vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ți frica.
Dacă va fi să simți foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să dorești să fii fericit, doreste-ți în fiecare zi…
(Cine moare?)
El spune nu cu capul,
Dar spune da cu inima.
Senin și zâmbitor,
“Da”, zice la ce-i place
Și “nu” la profesor.
Acum e în picioare.
E întrebat.
Și toate problemele sunt puse.
Deodată, izbucnește în hohote de râs
Și sterge tot,
Cifre și cuvinte,
Date și nume,
Fraze și capcane
Și-n ciuda profesorului care-l amenință și-i spune
Că-l dă afară și că-l bate,
Sub huiduielile copiilor-minune,
Cu un mănunchi de crete colorate,
Pe tabla neagră a nenorocirii,
El desenează chipul fericirii.
(Leneșul clasei)
Le Cancre
Il dit non avec la tête
Mais il dit oui avec le coeur
Il dit oui à ce qu’il aime
Il dit non au professeur
Il est debout
On le questionne
Et tous les problèmes sont posés
Soudain le fou rire le prend
Et il efface tout
Les chiffres et les mots
Les dates et les noms
Les phrases et les pièges
Et malgré les menaces du maître
Sous les huées des enfants prodiges
Avec des craies de toutes les couleurs
Sur le tableau noir du malheur
Il dessine le visage du bonheur
Lumea-i ca o pirogă care, rotindu-se şi rotindu-se, a uitat dacă vântul voia să râdă sau să plângă…
(Spre a serba o copilărie)
Râsul este adeseori un instrument important pentru deosebirea adevărului de minciună.
Dacă ne-am mărturisi păcatele unul altuia, am râde de cât de puţină imaginaţie avem. Dacă ne-am arăta toate virtuţile, am râde de acelaşi lucru.
M-a întrebat cineva, dar de ce ne spuneți dvs. ciocoflenderi, ce înseamnă asta? Și atunci am spus: Aveam un profesor, Mărgineanu, la liceu și care, în momentul când citea catalogul la matematică – unde eram prostul liceului – se uita și spunea: “Să poftească la tablă ciocoflenderul…” Și, în clipa aia, toată clasa începea să râdă, că știa că “ciocoflenderul” sunt eu: “…ciocoflenderul Piersic Florin.”