Trebuie să ne acceptăm durerea,
Să schimbăm ceea ce putem
și să râdem de restul.
© CCC
Când scriu o carte, îmi doresc mai presus de toate ca cititorul să se distreze. Am o scrisoare de la Jean Anouilh care îmi spune: „Am râs singur când am citit cartea ta!”. Asta mă face fericit! Acest gen de literatură este descurajat pentru că literatura „Trebuie să fie serioasă”. Ei bine, păcat. Veselia este cel mai important lucru în viață. Poți spune cele mai rele povești așa…
© CCC
Comportamentul nostru uman îşi relevă tot ridicolul său; orice întîmplare absolută şi inutilă; orice realitate; orice limbaj, să articuleze; să se dezagrege; să se golească de conţinut, astfel încît totul fiind lipsit de importanţă: ce putem face altceva, decît să rîdem de tot?
(Eu şi piesele mele)
Te uită cum ninge decembre…
Spre geamuri, iubito, priveşte —
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.
Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele — totuna —
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.
Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape, —
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă… zăpada ne-ngroape.
Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, —
Te uită cum ninge decembre…
Nu râde… citeşte nainte.
E ziuă şi ce întuneric…
Mai spune s-aducă şi lampa —
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.
Eu nu mă mai duc azi acasă…
Potop e-napoi şi nainte,
Te uită cum ninge decembre…
Nu râde… citeşte nainte.
(Decembre)
Râdem rău de alții, atunci când nu știm să râdem mai întâi de noi înșine.
(Jurnal literar)
© CCC
Putem râde de orice, dar nu cu toată lumea.
(Tribunalul flagrantelor deliruri)
© CCC