Credinta n-a savarsit minuni decat in aparenta. Numai vointa le poate realiza, cu conditia sa se manifeste energic.
…Cand cercetez lucrurile indeaproape, ma izbesc de un sofism; vreti sa dovediti ca Dumnezeu e puternic si bun si pentru asta faceti apologia ordinii universale; dar cand incerc sa va atrag atentia ca aceasta ordine e foarte imperfecta, imi refuzati dreptul de a discuta problema universului, tocmai fiindca este opera lui Dumnezeu…Asa se face ca nu mi s-a ingaduit sa impac cele doua afirmatii: pe de o parte, ca Dumnezeu este culmea perfectiunii, si pe de alta parte, ca lumea noastra imperfecta este opera lui.
Dupa religiile care declarau ca stiu care este sensul universului, va veni fara indoiala o filozofie pozitiva si neutra, alimentata neincetat de descoperiri stiintifice, mobila prin esenta ei, tranzitorie si plasmuita conform prefacerilor gandirii omenesti.
…faptul ca religia a trait atatea secole se explica doar prin minciunile cu care a leganat sufletele speriate ale oamenilor, atenuand prin fagaduieli teama lor in fata mortii, amortindu-le instinctul de cercetare, prin afirmatii gratuite si greu de verificat… Sentimentul religios nu-si gaseste echivalentul in spiritele cu adevarat moderne.
A pretinde ca zeii au vrut sa faureasca lumea, cu toate minunatiile ei, pentru oameni, ce lucru lipsit de ratiune. Caci ce beneficiu ar fi putut spera din partea recunostintei noastre, niste fiinte care se bucura de o eterna beatitudine, pentru a intreprinde cel mai mic lucru in favoarea noastra.
Credinta intr-un Dumnezeu personal, care conduce totul spre bine si care intr-o alta viata pedepseste si rasplateste, nu este in fond decat o evadare din cruda realitate, o incercare neputincioasa de a inlatura ghimpele deznadajduit al existentei…cata putere si independenta ar castiga oamenii daca, avand mai multa incredere in ei insisi, ar cauta sa-si traiasca viata in concordanta cu ceea ce fiecare in parte, in clipele sale cele mai bune, ridica pe un piedestal ceea ce salasluieste mai bun in el, in loc sa-l desprinda de sine insusi, pentru a-l transmite unui Dumnezeu care vegheaza.
Multi oameni au atacat religia, fiindca le parea ridicola; multe persoane au privit-o cu indiferenta, fiindca nu au simtit adevaratele ei inconveniente; ca cetatean, eu o atac pentru ca mi se pare daunatoare fericirii statului, inamica progreselor spiritului uman, opusa moralei sanatoase.
E timpul sa-i facem sclavi pe acesti dumnezei pe care incepusem a-i adora; e timpul de a pune in locul domniei lui Dumnezeu domnia, oamenilor.
Pe masura ce un suflet se afunda in habotnicie, pierde simtul, gustul, nevoia, dragostea de realitate.