A te cunoaste si a te accepta nu inseamna renuntare la efort, la perfectionare; dimpotriva, inseamna chiar sa ai cei mai multi sorti de a te putea realiza, pentru ca avantul se afla atunci pe calea cea buna, aceea in care toate eforturile dau rod. Largeste-ti cat poti mai mult limitele. Dar numai limitele naturale si numai dupa ce vei fi inteles bine care sunt aceste limite. Cei ce-si irosesc viata sunt, de cele mai multe ori, sau oameni care, la plecare, s-au inselat asupra firii lor si s-au ratacit pe un drum care nu era al lor, sau cei care au luat-o pe calea cea buna, dar n-au stiut sau n-au avut curajul de a se margini la posibilitatile lor.
A-i cunoaște pe ceilalți înseamnă înțelepciune. A se cunoaște pe sine însuși înseamnă înțelepciune superioară.
(Cugetări)
Vocea care șoptește în singurătate: ridică-te, pornește la drum, mergi în întâmpinarea ființei tale pe care nu o cunoști, pe care preferi să o ignori pentru că această stare este mai liniștită.
(Spiritul singurătății)
© CCC
Faptuieste-ti fapta si cunoaste-te.
Nu e totul sa traiesti, fie si intr-un fel interesant. Trebuie sa ai ragaz pentru a-ti contempla viata.
Sa se uite fiecare in adancul sufletului sau si are sa gaseasca multe lucruri de inlaturat.
Cei mai multi oameni nu stiu ce vor, iar altii, in mare numar, nu stiu ce pot.
Fiti voi insiva, nu imitati pe nimeni. Aveti sub picioarele voastre izvoare de apa vie. Nu invidiati popoarele batrane, ci priviti-l pe al vostru. Cu cat mai adanc veti sapa, cu atat veti vedea tasnind mai mult viata.
Nu pot sa-i suport pe profetii imbecili si negustorii de utopii, care ne ofera perspective de fericire neintrerupta… daca fericirea ar fi neintrerupta si bunastarea universala, acestea ar inceta de a mai fi fericire si bunastare si ar deveni numai plictiseala, hrana si necesitati cotidiene.
Numai cautand sa-i luminezi pe oameni poti practica acea virtute generala in care se cuprinde dragostea fata de toti.
Un sfat… un bun pe care cei mai multi oameni sunt bucurosi sa-l imparta.
Suprema culme la care poate ajunge omul este constiinta propriilor sale conceptii si idei, cunoasterea de sine, care-i deschide calea sa cunoasca temeinic si alte firi.
A invata sa te cunosti pe tine insuti este cea dintai dintre grijile pe care intelepciunea le impune oricarui muritor.
Ne temem sa cercetam propria noastra fiinta launtrica, pentru ca o asemenea cercetare ne-ar putea arata ca suntem altfel decat ne place sa ne credem, sau sa fim crezuti… De cele mai multe ori ne inselam pe noi insine, asa cum ii inselam si pe ceilalti.
Cultul eului, datoria superioara de a te gasi: iata intelepciunea…Intelegandu-te, singurul criteriu al cunoasterii, reusesti sa cunosti si lumea.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.