Mama m-a adus pe lume în Veneția pe 2 aprilie, în ziua de Paște, 1725. Cu o zi înainte, a avut o mare poftă de raci. Și mie îmi plac foarte mult. La botezul meu am fost numit Jacques Jérôme. Am fost un copil prostuț până la opt ani și jumătate. După o hemoragie de trei luni, am fost trimis la Padova, unde, vindecat de stupiditate, m-am dedicat studiilor, iar la vârsta de șaisprezece ani am fost făcut doctor și am primit haina preoțească pentru a merge să-mi fac avere la Roma.
(Autoportretul unui venețian)
© CCC
…ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor.
Trebuie să iubeşti viaţa mai mult decât sensul vieţii.
Esentialul, in viata, nu este niciodata exprimat.
Viata este un dar pe care il meritam numai atunci cand il daruim.
Învățăm să trăim când viața este pe sfârșite.
(Eseuri)
Nu-i aşa că toată frumuseţea vieţii este măreață, delicată şi pură ca această noapte? Cerul este o imensă cupolă albastră la zenit, schimbându-se spre orizont în verde, apoi în mov și violet.
(Spre pol)
© CCC
Scurtă este pentru bieții oameni dulceața vieții.
© CCC
E timpul sa traiesti viata pe care ti-ai imaginat-o.
Secundum naturam vivere.
A trai potrivit cu legile naturii.
Fiecare viaţă e alcătuită din multe zile, zi după zi. Umblăm prin noi înşine, întîlnind tîlhari, fantome, uriaşi, bătrîni, tineri, soţii, văduve, cumnaţi. Dar întotdeauna întîlnindu-ne pe noi înşine.
(Ulise)
Viaţa e prea scurtă pentru a fi lipsită de importanță.
© CCC
S-ar spune ca viata nu este decat o imensa bataie de joc.
In imperfectiunea naturii rezida perfectiunea ei. Perfectiunea este o idee a transcendentalismului abstract si, de aceea, este lucrul cel mai rau din lume. Omul muritor, supus bolii si foamei, pentru a trai trebuie sa lupte. Aceasta imperfectiune a omului constituie tocmai maretia lui si-i face viata scumpa si frumoasa. Puneti pe om la adapostul mortii, al bolii, al accidentelor, al nenorocirii, si veti face din el un paşă turc plictisit in trandavia fericirii sale.
Scoateti din viata bunavointa si iubirea si veti scoate tot ce e mai placut.
In viata exista trei lucruri importante: sa fii amabil, sa fii amabil si sa fii amabil.
Viaţa este un dar pe care îl merităm numai atunci când îl dăruim.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.