Citate de George Cosbuc

…acel Dumnezeu ce lasa pe al nostru pamant sa creasca atata urgie, acela nu poate sa fie nici mare, nici tare, nici sfant.

N-am știut niciodată până acum cât de neînsemnată este toată încântarea pământească, pe lângă sentimentul de a-ți lăsa gâtul rănit de un jug ce ți l-ai ales tu însuți și de a arunca în praf, pentru surâsul unor asemenea ochi, toată mândria bărbătească! (Andrea Delfin)

Nimanui nu-i place sa se supuna, toti vrem sa poruncim.

Iar de n-are scop viata, fa sa aiba clipa scop.

Multe bunuri are omul; dar virtutea cea mai mare e sa nu se tina mandru cu virtutile ce are.

Vreti ca lumea sa aiba o buna parere despre voi? Nu va laudati.

Cine vrea sa dovedeasca prea multe, nu dovedeste nimic.

A fi generos înseamnă a da mai mult decât poţi; a fi mândru înseamnă a lua mai puţin decât ai nevoie.

Sper ca în anii ce vor veni, toată lumea să fie mândră de acțiunile sale în fața acestei crize. Iar cei care vor veni după noi vor spune că britanicii acestei generații au fost la fel de puternici ca oricine. Fie ca atributele autodisciplinei, deciziei luate cu calm, bunei dispoziții și simpatiei să caracterizeze întotdeauna această țară. Mândria de ceea ce suntem nu face parte din trecutul nostru, ea ne definește prezentul și viitorul. Pe 5 aprilie 2020, Elisabeta a II-a a ținut un discurs excepțional difuzat cu mult dincolo de Commonwealth. În timp ce lumea se confrunta cu o criză fără precedent în care fiecare trebuia să lupte împotriva Covid-19, un virus ucigaș din China, regina a venit să liniștească inimile. Mai mult ca oricând, rolul său de simbol al națiunii a fost exprimat în această zi. În fața unei asemenea disperări, întreaga lume avea nevoie de încurajare. Elisabeta a II-a știa că vor fi repetate de mulți cuvintele rostite de ea. Astfel, a ținut un discurs care este cu siguranță unul dintre cele mai importante din domnia ei prin puterea cuvintelor alese și contextul în care a fost pronunțat. © CCC

Sunt la fel de mandru de lucrurile pe care nu le facem cum sunt de lucrurile pe care le facem.

Mă pot privi în oglindă și pot fi mândră de mine. © CCC

Omul crede cu o uimitoare usurinta tot ce-i maguleste amorul propriu.

Emotiile mortale sunt intense, solide, egale. Cei cu adevarat in stare sa sufere sufleteste au si orgoliul de a refula totul, au si durerea inferioritatii lor de o clipa, si poate ca tocmai aceasta comprimare mistuie si doare mai mult; deci e de presupus ca tocmai cei mandri, care isi ascund simtirea, sunt cei care, si mai ales prin asta, sufera cu adevarat.

Se zvonise prin ziare Că-n Irlanda e-ntr-un sat Un bărbat grozav de tare. Lordul John, prinzând de veste Cine e şi de-unde este, Pleacă-n grabă ca să vadă Dacă e adevărat. Ca mulţi lorzi de viţă veche Din întunecatul Nord, Lordul John e-ntr-o ureche: Fluieră pe drum şi cântă Şi e cel dintâi la trântă. Şi-i voinic fără pereche Şi e cel mai tare lord. A găsit în urmă satul; Pe ţăran el l-a găsit Ocupat cu măturatul Curţii. Şi, ochindu-l bine, Lordul drept spre dânsul vine Şi descalică degrabă Făr-a zice „bun sosit“. Ş-apoi gata de luptare! – „Tu eşti Willy Spucker?“ – „Eu.“ – „Spun că eşti grozav de tare De ţi-a mers cuvânt prin lume, Eu din Londra vin anume, Să ne punem la-ncercare. Trântă deci cu tine vreau!“ Willy Spucker se cruceşte, Simte palmele că-i ard, Leneş târnul şi-l propteşte; Scuipă-n palme şi se-ntinde Şi pe lord de brâu îl prinde, Sus o dată-l răsuceşte Şi-l azvârle peste gard. – „O să stau acum cu tine Să mă lupt... Mai vrei ceva? Auzi tu, cu ce gând vine!“ Lordul John privind cu jale Şi ținându-se de şale: – „Să-mi azvârli, te rog, creştine, Şi cel cal, să pot pleca!“ (Lordul John)

Precum aduce-n sârg cu sine Spre ţara de-unde-a fost gonit Un rege-n furie-oştiri străine, Aşa vedeam un vânt grăbit Cu norii după el cum vine.   Urlând le cârmuia cărarea Purtându-i în năvală orbi, Părea că varsă-ndepărtarea Şi mii de lupi şi mii de corbi De-a valma să-nspăimânte zarea.   Silit-au codri mari să mugă Şi-n turn, de unde-i supăra Al clopotelor cânt de rugă, Trăsniră, şi-un potop era Urgia ce-au făcut-o-n fugă.   Cu ei o noapte-nfricoşată Ca iadul peste văi trecu: Dar însăşi parcă-nspăimântată De-atâta spaimă ce făcu, De-abia veni, pierind deodată.   S-a dus cum a venit. Departe Spre-adâncul orizont s-a dus Şi spaime-acum pe-acolo-mparte. Şi iar s-a luminat pe sus Şi râde soarele lui marte! (Furtuna primăverii)

Sunt mândru că am întotdeauna ultimul cuvânt în casă și acel cuvânt este, în general, da. © CCC

Decat sa-ti faci o fala din merite straine, cu bruma ta de bunuri te-ai multumi mai bine.