Citate despre Carte

Numai in carti omenirea a cunoscut perfectiunea adevarului, a iubirii si a frumusetii. © CCC

Cărțile mele sunt ca apa, cărțile marilor genii sunt ca vinul, din fericire toată lumea bea apă.

Cărţile sunt o avere, un testament al inteligenţei umane, menite trecerii din generaţie în generaţie, în folosul acelora care se vor naşte în viitor. *

Cel care îşi face casă în mijlocul cuvintelor va avea întotdeauna pereţi de trainice vise.

Iubirea este măsurată cu precizie de liniştea absenţei.

M-am întrebat de multe ori de ce păstrez cărţi care doar într-un viitor anterior m-ar fi  putut salva, care stau deoparte de itinerarele cele mai obişnuite, pe care le-am citit o singură dată  şi ale căror pagini vor mai sta închise mulţi ani. Poate pe vecie! (…) Deseori e mai dificil să te descotoroseşti de o carte decât s-o obţii. Ele se ţin scai de noi, graţie unui pact de necesitate şi de uitare, ca şi cum ar fi fost martorii unui moment din viaţa noastră, la care nu ne mai întoarcem. Dar câtă vreme rămân acolo credem că le adunăm. Am văzut că mulţi notează ziua, luna şi anul când le-au citit; trasează un calendar discret. Alţii, înainte de a le împrumuta, îşi scriu numele pe prima pagină, îşi notează într-o agendă persoana şi data. Am văzut volume ştampilate, ca acelea din bibliotecile publice, sau având o carte de vizită a proprietarului strecutată în interior. Nimeni nu vrea să rătăcească o carte. Preferăm să pierdem un inel, un ceas, umbrela dar nu cartea ale cărei pagini nu le vom mai citi, dar care păstrează în sonoritatea titlului ei, o veche şi, poate, pierdută emoţie. (Casa de hârtie)

După prietenii buni, cărțile bune mă încântă. Întotdeauna și oricând, țin în mâini Faimoasele cărți ale grecilor și romanilor. O, mare dar de la Dumnezeu este să iubești lectura! (Povești, Epistola către părintele Rapin) © CCC

Prieteni, căutați cărțile bune: ele sunt adevărații prieteni care nu vă lingușesc, dar nici nu vă ceartă.

Plouă cu soare, toate speranţele vor înmuguri…

Urăsc clepsidrele în care timpul se zbate din toate încheieturile roase de umbre.

Cu fiecare cuvînt, mi se scurge o picătură de viaţă.

E suficient să eclipsezi o carte cu note şi observaţii pentru a dobândi titlul de om de litere. (Dunciada) © CCC

O carte are întotdeauna doi autori: cel care o scrie și cel care o citește. (Daca m-as asculta, m-as intelege) © CCC

William Somerset Maugham, considerat un estet, în 1954, într-un eseu, a stabilit o listă de zece romancieri și zece romane care, potrivit lui, aparțin categoriei celor mai mari realizări ale literaturii universale (5 în engleză, 3 în franceză, 2 în rusă): Povestea lui Tom Jones, copil abandonat, de Henry Fielding; Mândrie și prejudecată, de Jane Austen; Roșu și negru, de Stendhal; Moș Goriot, de Honoré de Balzac; David Copperfield, de Charles Dickens; Madame Bovary, de Gustave Flaubert; Moby Dick, de Herman Melville; La răscruce de vânturi, de Emily Brontë; Frații Karamazov, de Feodor Dostoievski; Război și pace, de Lev Tolstoi. © CCC

Când citim pentru prima dată o carte bună, încercăm acelaşi sentiment ca atunci când ne facem un prieten nou. A reciti aceeaşi carte înseamnă a te revedea cu un prieten vechi.

Există cuvîntul în faţa căruia oamenii mor. Dar ce cuvînt e acela şi cît îşi doresc unii oameni să-l ştie?

Oare pot măsura efemerul cu pumnii strînşi, clepsidră între cer şi pămînt?

Geniile sînt suflete care au atins marginea universului.

Clepsidrele sînt goale şi deşerturile sînt pline.

Te voi iubi în fiecare minut cîte o zi, pînă cînd toţi anii se vor umple de preistorii.